Dispoziţia Primăriei Piatra-Neamţ privind închiderea circulaţiei rutiere în Piața Ștefan cel Mare

D I S P O Z I Ţ I E

privind  închiderea circulaţiei rutiere pe str. Piața Ștefan cel Mare pe sectorul de drum de la intersecția cu Bd. Mihai Eminescu până la Bd. Republicii din Municipiul Piatra Neamţ

 

În temeiul prevederilor art. 3 alin. 1 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997, „prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor administraţiei publice locale de a soluționa şi de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă a treburilor publice”;

În conformitate cu prevederile art.5, alin.7, din OUG nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice,

PRIMARUL MUNICIPIULUI PIATRA NEAMŢ

 

Având în vedere avizul favorabil al Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Piatra Neamţ nr.449571 din 02.09.2022 înregistrat la sediul instituţiei noastre cu nr. 41030 din 09.09.2022,

În baza Referatului înregistrat sub nr.41031 din 09.09.2022, prin care Direcția Patrimoniu – Biroul Autorizări Comerciale şi Transport Public propune închiderea circulaţiei rutiere pe str. Piața Ștefan cel Mare pe sectorul de drum de la intersecția cu Bd. Mihai Eminescu până la Bd. Republicii din Municipiul Piatra Neamţ, în vederea desfășurării unui spectacol de teatru,

şi în conformitate cu prevederile art. 155, alin.1  lit.(d), alin.5 lit.(a) şi ale art.196 alin.1 lit.(b) din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ,

D I S P U N

ART. 1 – Se închide circulaţia rutieră pe str. Piața Ștefan cel Mare pe sectorul de drum de la intersecția cu Bd. Mihai Eminescu până la Bd. Republicii din Municipiul Piatra Neamţ începând cu data de 09.09.2022 orele 18:00 până în data de 10.09.2022 orele 24:00.

ART. 2 – Asigurarea semnalizării rutiere se face de către S.C. Publiserv S.A, iar Biroul Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Piatra Neamţ şi Poliţia Locală Piatra Neamţ vor pune în aplicare prevederile prezentei.

ART. 3 – Serviciul Administraţie Publică Locală va înregistra prezenta dispoziţie şi o va comunica Prefectului Judeţului Neamţ, în vederea exercitării controlului de legalitate şi Direcţiei Patrimoniu, pentru luarea la cunostinţă, aducerea la îndeplinire şi comunicare către Biroul Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Piatra Neamţ, Poliţia Locală Piatra Neamţ și S.C.Publiserv S.A..

 

PRIMAR                                                             Contrasemnează

Andrei CARABELEA                  SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI

Oana-Roxana CATZAITI

Articolul Anterior

Regizorul nemţean Octav Chelaru vă invită la Cinema „Mon Amour”, la premiera filmului „Balaur”

Articolul Următor

Femeie accidentată pe o trecere de pietoni de pe DN 2, în Neamţ

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite