Doi bărbați, prinși sub o stivă de lemne în curtea unei fabrici din Neamț

Pompierii au fost solicitați să intervină, marți, pentru degajarea unor persoane surprinse sub o stivă de lemne, la un operator economic din municipiul Roman.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii romașcani cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM și un echipaj cu ambulanță de la SAJ Roman.

”Până la sosirea forțelor de intervenție un bărbat de 46 de ani a fost scos de către colegi. Acesta a fost preluat  și transportat la CPU Roman de echipajul de la SAJ. Pompierii, cu ajutorul echipamentelor specifice din dotarea autospecialei, au intervenit pentru descarcerarea unui bărbat de 40 de ani, conștient, de sub un buștean din stiva de lemne. Acesta a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD TIM,  după care a fost transportat la CPU Roman”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, sublocotenentul Irina Popa.

ITM Neamț urmează să deschidă o anchetă în acest caz și să propună o soluție Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman.

Articolul Anterior

Primăria Piatra-Neamț anunță plata indemnizaţiilor membrilor comisiilor de votare

Articolul Următor

Cei 11 parlametari de Neamț și-au luat azi (pe șest) certificatele de deputați și senatori

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite