Doi copii şi două femei, răniţi într-un grav accident rutier produs în Neamţ

Doi copii şi două femei au fost răniţi într-un grav accident rutier care s-a produs, joi (7 august), în localitatea Doljeşti – judeţul Neamţ.

La faţa locului au intervenit pompieri, cadre medicale de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi poliţitşi.

„În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau șapte persoane. Toate persoanele s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. Două femei cu vârsta de 26 de ani și doi copii de şapte şi nouă ani au necesitat îngrijiri medicale. Persoanele au fost asistate medical de echipajele SMURD TIM și SAJ, ulterior fiind transportate la Centrul de Primiri Urgenţe Roman”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Articolul Anterior

Întrerupere temporară furnizare apă pe strada 1 Decembrie 1918 din Piatra-Neamţ

Articolul Următor

Daniel Harpa, preşedinte PSD/CJ Neamţ: DN 15C Piatra Neamţ – Târgu Neamţ, modernizat pe 15 kilometri

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite