ISSN 2457 - 3973

Doi dintre oamenii președintelui CJ Neamț, în autoizolare! Trei sferturi dintre angajați, trimiși să lucreze de acasă!

Doi dintre consilierii președintelui Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, au intrat în autoizolare acasă după ce au intrat, într-o formă sau alta, în contact cu persoane confirmate pozitiv cu Covid-19.

Adrian Niță a participat la Concursul de dans sportiv de la începutul acestei luni iar organizatorul a fost confirmat aseară pozitiv.

”Adrian Niță s-a autoizolat de bună voie, pentru că organizatorul concursului de dans sportiv a fost depistat pozitiv. Iar domnul Niță a spus că a intrat într-un oarecare contact și a ales de bună voie să plece acasă. Eu sper să nu fie nici o problemă din punctul acesta de vedere”, a declarat Ionel Arsene.

Al doilea consilier intrat în autoizolare este Dan Vasile Constantin, însă pe un alt caz declarat pozitiv, și anume al angajatei de la DGASPC Neamț.

”Și domnul Dan Constantin este autoizolat pentru că soția lui, Cristina Păvăluță (director DGASPC Neamț – n.r.) a intrat în contact direct cu șeful de serviciu de la DGASPC care a fost confirmată cu coronavirus”, a adăugat președintele CJ Neamț.

Totodată, Ionel Arsene a precizat că va lua o decizie ca îi privește pe aproape 80% dintre angajați.

”Voi da o dispoziție prin care 70% – 80% din personalul Consiliului Județean Neamț să meargă acasă. Vom lucra cu câțiva oameni ca să asigurăm continuitate la Consiliul Județean. Vor lucra de acasă și vor primi 75% din salariu. Încercăm să luăm toate măsurile posibile pentru a evita infectarea colegilor noștri”, a mai spus Ionel Arsene.

Articolul anterior

DSP Neamț: ”Mănușile purtate de casierele de la magazine trebuie schimbate după fiecare operațiune!”

Articolul următor

Conferință de presă Prefectura Neamț pe tema cazurilor de coronaviroză confirmate la Piatra-Neamț (video)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *