Primarul Adrian Niță, ultimatum pentru constructorii de pe bulevardele Traian și Decebal
Două minore au fost grav accidenta, miercuri, de o căruță, pe strada Zorilor din orașul Roznov.
”În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 20 de ani, conducea un vehicul cu tracțiune animală, ar fi acroșat două minore, cu vârste de 6, respectiv 8 ani, ce se aflau pe acostamentul străzii, rezultând rănirea acestora. Conducătorul atelajului hipo a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0.80 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, inspectorul Ramona Ciofu.
Căruțașul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză se continuă cercetările în cadrul unui dosar penal.









