Două persoane rănite, după ce au căzut cu ATV-ul în râul Bicăjel

Două persoane au fost rănite după ce au căzut cu ATV-ul în râul Bicăjel.

Accidentul s-a produs în a doua zi de Paşte, în comuna Dămuc.

„În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Bicaz, conducea un vehicul tip ATV, în interiorul localității Bicăjel, pe direcția Dămuc spre Lacu Roșu, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și căzând în râul Bicăjel. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea tânărului și a unei pasagere, în vârstă de 20 de ani, care au fost transportați la o unitate medicală”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.

Tânărul a fost testatalcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt.

 

Articolul Anterior

O zi de poveste în Piatra-Neamţ: Caravana Iepuraşului în Parcul Tineretului! (foto-galerie)

Articolul Următor

Campanie Salubritas S.A.: „Adoptă azi și fă-ți un prieten pe viață!”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite