ISSN 2457 - 3973

Dragoș Chitic: ”Nu am finalizat dialogul!” Ionel Arsene: ”Pietrenii nu vor să fie conduși așa!”

Lipsa cvorumului pentru constituirea Consiliului Local Piatra Neamț, prin absența celor 9 consilieri PNL, a generat o reacție dură a președintelui PSD Neamț, deputatul Ionel Arsene.

Acuzațiile acestuia s-au îndreptat atât asupra PNL-ului cât și a primarului ales Dragoș Chitic, președinte al filialei municipale a liberalilor.

”PNL ne arată, încă o dată, că votul cetăţenilor din Piatra Neamţ nu contează, că interesul de grup şi interesul de partid primează la ei. A fost o nouă încercare de constituire a consiliului local la care consilierii aleşi PNL au lipsit. Sunt oameni iresponsabili, sunt atâtea probleme care ard la Piatra Neamţ. Primăria şi societăţile consiliului local sunt în pragul falimentului iar domnii consilieri locali aleşi ai PNL nu vin să formeze consiliul local şi să ne apucăm de treabă. Sunt oameni iresponsabili la PNL. Este o dovadă de laşitate, de iresponsabilitate politică. Ionel ArseneNimeni nu te obligă să faci politică. Îi spun primarului ales Dragoş Chitic că pietrenii nu vor să fie conduşi aşa. Ei vor în fruntea oraşului un om responsabil, un gospodar care să se preocupe de soarta oraşului. Este un oraş înglodat în datorii şi care nu mai poate aştepta nici o zi progresul. Ori el se ascunde în spatele şefilor din PNL, nu are bărbăţia şi onoarea să vină să formeze Consiliul Local. Asta arată că nu poate fi un primar cum îşi doresc cetăţenii din Piatra Neamţ. Ar trebui să îşi asume funcţia de edil, un om responsabil la care şi noi, de la celelalte partide, să ne uităm cu respect. Sunt dezamăgit şi sunt convins că în toamnă, cetăţenii municipiului Piatra Neamţ vor alege oameni responsabili, serioşi, care vin să îşi facă treaba acolo unde au fost aleşi. Din păcate, PNL a reuşit astăzi, pentru a câta oară, să se facă de râs”, a declarat Ionel Arsene.

La câteva minute după ce ședința s-a terminat, primarul Dragoș Chitic a părăsit sediul Primăriei și a plecat pe teren. Întrebat despre motivul absenței celor 9 consilieri liberali, Dragoș Chitic a răspuns: ”Nu am finalizat dialogul cu celelalte partide”. 

A treia ședință de convocare a Consiliului Local a fost stabilită pentru ziua de luni. Dacă vreounul dintre cei 9 consilieri care au absentat până acum nu va veni nici la ședința de luni, fără a avea o motivare legală, își va pierde mandatul și va face loc supleanului de pe lista PNL. Dacă se ajunge la finalul listei, vor fi organizate alegeri anticipate parțiale pentru locurile rămase vacante, alegeri la care poate participa oricine îndeplinește condițiile legale.

Pe de altă parte, secretarul municipiului, Florin Fecic, a anunțat că ședința ordinară de mâine a Consiliului Local se anulează pentru că nu există … Consiliu Local. Astfel, proiectele ce trebuiau aprobate mâine, vor fi introduse pe ordinea de zi a ședinței ordinare din luna iulie.

”Este o situație la care nu ne așteptam, mai ales că toți cei 23 de consilieri aleși au confirmat, ieri, că vor veni la ședința de constituire de astăzi”, a spus Florin Fecic.

Este pentru a doua oară când liberalii boicotează ședința de constituire a Consiliului Local Piatra Neamț. Motivul principal este reprezentat de alianța făcută PSD-UNPR-ALDE-PMP.

La Piatra Neamț, potrivit acestui protocol, care asigură majoritatea necesară, cele 2 posturi de viceprimar ar urma să fie ocupate de Luminița Georgeta Vîrlan (președinte PSD Piatra Neamț) și Bogdan Gavrilescu (PMP).

După ședința de vineri, primarul ales Dragoș Chitic a chemat ”la dialog” liderii tuturor partidelor din Consiliul Local.

”Dincolo de jocurile politicianiste, consider că cel mai important este interesul cetățeanului. Drept urmare, înainte de constituirea noului Consiliu Local al municipiului Piatra Neamț, în urma anunțului că PSD – UNPR – ALDE și PMP vor forma o majoritate, consider că este imperios necesar să avem un dialog. În calitate de primar ales sunt interesat în primul rând de viitorul municipiului Piatra Neamț, de aceea invit liderii grupurilor politice din Consiliul Local, PSD, UNPR, ALDE și PMP, la o întâlnire pentru a discuta pe marginea proiectelor pe care le-au pregătit pentru cetățeni și pentru oraș. dragos chitic primarieEste nevoie de un dialog lucrativ, în cadrul căruia să abandonăm haina politică, și să discutăm pe proiecte ca să ne asigurăm că în următorii  4 ani vom pune cu toții umărul la dezvoltarea orașului Piatra Neamț, așa cum ne-au mandat cetățenii prin votul din data de 5 iunie. Cred în puterea dialogului și că dincolo de convingerile politice suntem obligați să acționăm în interesul cetățenilor.  Așa că este timpul să renunțăm la declarații pompoase și să stăm la masă ca să discutăm pe proiecte”, spunea primarul ales Dragoș Chitic.

Articolul anterior

Boicot cu repetiție! PNL a lipsit iar de la constituirea Consiliului Local Piatra Neamț!

Articolul următor

Ion Asaftei (co-președinte ALDE Neamț): ”Declarațiile domnului Chitic sunt niște fumigene! Îl rugăm să respecte legea!”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.