Dragoş Chitic s-a înscris în PSD şi devine favorit pentru candidatura la funcţia de primar al municipiului Piatra-Neamţ.
Fostul lider al PMP a fost prezentat oficial astăzi în cadrul unei conferinţe de presă susţinută de preşedintele PSD Neamţ, Daniel Vasilică Harpa.
Chiar dacă nu a fost oficializată candidatura lui Dragoş Chitic la funcţia de primar al municipiului Piatra-Neamţ, surse din cadrul organizaţiei social-democrate susţin că acesta este preferat pentru candidatura la Primărie.
Trebuie amintite două aspecte importante şi anume cel legat de alegerile din 2020, atunci când Dragoş Chitic a pierdut „la mustaţă” funcţia de primar al municipiului Piatra-Neamţ. Însă, atunci, Chitic nu a avut partid. De fapt, el a fost cel care a tras scorul PMP pentru că, fără candidatura lui Dragoş Chitic la primărie, PMP risca să ia un scor dezastruos şi să nu intre nici în CJ şi nici în Consiliul Local.
Al doilea aspect important este cel legat de sondajul organizat de PNL. Potrivit acestui sondaj, Dragoş Chitic este cotat aproape cu acelaşi scor cu cel al actualului primar. Dacă ţinem cont de faptul că mai toate partidele „îndulcesc” cifrele sondajelor pe care le comandă, pentru a fi prezentate publicului într-o lumină cât mai favorabilă, ne putem gândi la faptul că Dragoş Chitic este favoritul pietrenilor la scrutinul din septembrie 2024.
Acum, PSD are candidat la Primăria Piatra-Neamţ iar Dragoş Chitic are un partid puternic care să îl susţină. Dacă va fi aşa, vom vedea.
O analiză asupra plusurilor şi minusurilor pe care le are PSD Neamţ odată cu venirea lui Dragoş Chitic, o vom face într-un articol ulterior.
Mai trebuie menţionat faptul că Dragoş Chitic nu a venit singur în PSD, ci cu tot nucleul dur al PMP Neamţ. Practic, odată cu această mişcare politică, în PMP Neamţ mai rămân 1 – 2 oameni, care să stingă lumina!
Şi, un ultim aspect, Dragoş Chitic este vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ şi are atribuţii importante (dar şi dificile), între care şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ!








