ISSN 2457 - 3973

DSP Neamţ: Aproape s-a dublat numărul cazurilor COVID-19!

Numărul cazurilor COVID-19 înregistrate săptămâna trecută a fost de 233, cu 100 mai mult faţă de săptămâna precedentă.

Astfel, aproape s-a dublat numărul cazurilor COVID-19 de la o săptămână la alta.

„Până astăzi, 19 iulie 2022, în județul Neamț au fost confirmate 44.475 de cazuri noi de infectare cu SARS Cov 2 și 1.803 cazuri de reinfecții. Au fost raportate, în total, de la începutul pandemiei, 1.620 de decese.  În ultimele 7 zile, 233 persoane au fost confirmate cu Covid – 19, cu 100 mai multe decât în săptămâna anterioară. În acest interval nu au fost raportate decese”, arată un comunicat de presă al DSP Neamţ.

De la încetarea stării de alertă (9 martie 2022), au fost confirmate 1.416 de cazuri de infectare cu SARS Cov 2.

119 copii au fost confirmati covid – 19 pozitivi în acest interval și 640 din persoanele confirmate erau vaccinate împotriva COVID-19.

În același interval au decedat 14 persoane, 7 femei și 7 bărbați, cu vârste între 48 și 93 de ani, cu antecendente patologice – boli cardio-vasculare.

Două persoane din cele decedate în acest interval erau vaccinate.

„În prezent, 49 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 sunt internate în spitalele din județ, din care 8 copii. 55% din pacientii internati au forme medii și severe de COVID-19. Nouă persoane din cele internate sunt vaccinate. Nu sunt persoane internate în secțiile ATI ale Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț și ale Spitalului Municipal de Urgență Roman. Incidenţa cazurilor de infecţie cu noul coronavirus în judeţul Neamț are trend crescător și a ajuns, astăzi, la 0,49 cazuri la 1.000 de locuitori. Toate UAT-urile au sub 3 cazuri confirmate la 1.000 de locuitori”, precizează DSP Neamţ.

În ultima săptămână au fost testate 1.980 de persoane, fiind procesate 2.171 de teste, din care 75% teste rapide antigenice. 195 teste rapide au fost efectuate de către medicii de familie.

Procentul de pozitivare a testelor este de 13%.

Au fost testate până în prezent 181.404 persoane, fiind lucrate în total 445.871 de teste.

Articolul anterior

ALERTĂ Incendiu la o mânăstire din Tarcău

Articolul următor

Tragedie la Răuceşti! Copil de 3 ani, accidentat mortal!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *