ISSN 2457 - 3973

DSP Neamţ: Număr dublu de cazuri COVID-19 în judeţ, în ultima săptămână! Iată toate datele!

Numărul cazurilor COVID-19 aproape s-a dublat în săptămâna 18 – 24 iulie 2022, faţă de săptămâna precedentă, potrivit informaţiilor furnizate, marţi, de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Neamţ.

Astfel, în perioada menţionată au fost înregistrate 415 cazuri noi (între care 50 copii), cu 182 mai multe faţă de acum două săptămâni.

Din cele 415 persoane infectate, 181 erau vaccinate împotriva COVID-19.

În săptămâna 18 – 24 iulie a fost raportat un deces un bărbat de 57 de ani, nevaccinat, cu multiple comorbidități metabolice și neurologice.

În prezent, 72 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 sunt internate în spitalele din județ, din care 7 copii şi 15 vaccinate. 

51% din pacientii internati au forme medii și severe de COVID19.

În secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț sunt internate 3 persoane confirmate COVID19.

Incidenţa cazurilor de infecţie cu noul coronavirus în judeţul Neamț are trend crescător și a ajuns, astăzi, la 0,98 cazuri la 1.000 de locuitori.

Toate UATurile au sub 3 cazuri confirmate la 1.000 de locuitori.

În ultima săptămână au fost testate 2.170 de persoane, fiind procesate 2.449 de teste, din care 77% teste rapide antigenice.

347 teste rapide au fost efectuate de către medicii de familie.

Procentul de pozitivare a testelor este de 20%.

Până pe 26 iulie 2022, în județul Neamț au fost confirmate 44.849 de cazuri noi de infectare cu SARS- CoV-2 și 1.897 cazuri de reinfecții.

Au fost testate până în prezent 182.161 persoane, fiind lucrate în total 448.316 de teste.

Direcția de Sănătate Publică Neamț efectuează anchete epidemiologice tuturor persoanelor confirmate COVID19 pozitiv.

Pacienţilor li se recomandă izolarea la domiciliu şi monitorizarea prin medicul de familie pentru o perioadă de 7 zile, pentru persoanele nevaccinate şi pentru cele trecute prin boală de mai mult de 90 de zile, respectiv 5 zile, pentru cele vaccinate.

La nivelul județului Neamț sunt organizate 3 centre de evaluare a pacienților COVID19:

1. Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, în cadrul Secției Boli Infecțioase Piatra Neamț, bdul Traian, nr. 13, tel. 0744 702041, program de activitate lunivineri, 714.

2. Spitalul Municipal de Urgență Roman în cadrul Ambulatoriului de specialitate Roman, str. Tineretului, nr. 28, tel. 0745 526586, program de activitate lunivineri, 814.

3. Spitalul Orășenesc „Sf. Dimitrie” Tg. Neamț, în cadrul Secției Boli Infecțioase Târgu Neamț, str. Ștefan cel Mare, nr. 35, tel. 0787 733430, program de activitate lunivineri, 815.

Articolul anterior

Bărbat din Neamţ, acuzat că a abuzat sexual o fetiţă de 8 ani

Articolul următor

Bărbat rănit la Alexandru cel Bun după ce a căzut de pe acoperiş în podul casei

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.