Duminică are loc o procesiune cu sfinte moaște în municipiul Piatra-Neamț

Protopopiatul Piatra Neamț în colaborare cu Parohia „Sf. Ioan Domnesc” organizează duminică, 23 iunie, începând cu ora 19,00, o procesiune cu moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul.

Traseul pe care va avea loc procesiunea este Biserica „Sf. Ioan Domnesc” Catedrală (Turnul lui Ştefan cel Mare) – Teatrul Tineretului – Rondul de la Casa de Cultură a Sindicatelor – Muzeul de Istorie Piatra Neamț – Hotelul Ceahlău – Teatrul Tineretului – Biserica „Sf. Ioan Domnesc” Catedrală.

La eveniment vor fi prezenți și Înalt Preasfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înalt Preasfințitul Ioachimb Băcăuanul, zeci de preoți ai Protopopiatului Piatra-Neamț.

Înainte de procesiune, de la ora 18.00 se va oficia Slujba Vecerniei unită cu Litia, pe platoul de la Catedrala Sfântul Ioan Domnesc.

În urmă cu un an, pe 23 iunie, a avut loc la Piatra-Neamț proclamarea canonizării Sfântului Gheorghe Pelerinul, eveniment la care au participat circa 10.000 de oameni.

*****

Sfântul Gheorghe ”Pelerinul” s-a născut în anul 1846, în Șugag (astăzi în județul Alba) din părinți binecredincioși, pe vremea când Transilvania făcea parte din Imperiul Habsburgic.

Încă din fragedă vârstă mânca puțin, postind, și iubea singurătatea, având o mare bucurie să se roage în biserica satului, chiar și atunci când nu erau slujbe, mai mult noaptea; iar ziua, când era cu vitele, se retrăgea în locuri tăinuite și făcea multe metanii, cugetând la cele dumnezeiești. După ce a deprins cititul, se ruga cu Psaltirea, încât a învățat-o pe de rost.

La vârsta de 24 de ani, s-a însoțit, prin Taina Cununiei, cu o tânără credincioasă pe nume Pelaghia, fiind binecuvântați de Dumnezeu cu cinci copii. Ca soț și tată nu și-a neglijat deprinderile sale duhovnicești, împlinind cu și mai mare evlavie faptele credinței și căutând mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui. Fiind milostiv și lipsit de lăcomie, în toată vremea miluia pe cei săraci, deși el însuși trăia în sărăcie. Nu se tulbura de mustrările celor apropiați, ci tuturor le spunea cu încredere și pace: „Nu vă tulburați, are grijă Dumnezeu să ne hrănească; datoria noastră este să ne rugăm fără încetare și să facem voia Lui”. Prin astfel de cuvinte se îmbărbăta și pe sine și pe cei din jur. Și, așa, omul lui Dumnezeu era totdeauna în pace, cu fața luminoasă și cu inima senină, blând și neîngrijorat, ca unul care viețuia în lume și în trup, dar totodată mai presus de lume și de trup. Rugăciunea neîncetată și bucuria cerească umpleau inima lui, însoțindu-l toată viața.

După ce a trăit paisprezece ani în căsnicie, în anul 1883, cu încuviințarea soţiei sale, a luat hotărârea să meargă la Ierusalim, ca pelerin, împreună cu mai mulți țărani din satul său. Luând cu sine Evanghelia și Psaltirea, a mers pe jos până la Constanța, apoi cu vaporul până la Ierusalim. Acolo a rămas patruzeci de zile, mergând de trei ori pe zi la Sfântul Mormânt pentru Dumezeiasca Liturghie și celelalte slujbe. Apoi s-a dus și la celelalte Locuri Sfinte: Betleem, Ierihon, Iordan, Nazaret, Tabor. La peștera Sfântului Xenofont s-a întâlnit cu un pustnic care i-a prorocit că nu va ajunge călugăr, ci va trăi mergând din loc în loc, în lipsă, sărăcie și rugăciune neîncetată; numai astfel avea să-și mântuiască sufletul său și să aprindă evlavia în inimile multor oameni.

Continuarea o puteți citi aici

 

 

Articolul Anterior

Evaluarea Națională: astăzi, proba la Limba şi literatura română. Informații importante pentru cei care susțin examenul!

Articolul Următor

Descoperire explozivă la Ștefan cel Mare: 22 calupuri de dinamită!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite