ISSN 2457 - 3973

Echipa PSD Piatra-Neamț s-a întărit cu doi foști membri și mai mulți tineri ai Pro România Piatra-Neamț

Doi membri ai Partidului Pro România Neamț au decis să se alăture echipei noastre. Domnii Ciprian Ciuhat și Alexandru Topor, antreprenori cunoscuți în Piatra-Neamț, au semnat în această după-amiază adeziunile, iar din acest moment sunt membri ai organizației PSD Piatra Neamț. I-au urmat și o parte din membrii Organizației de Tineret a Pro România Piatra-Neamț.

Ciprian Ciuhat: „Două motive m-au făcut să aleg această schimbare. Primul este legat de calitatea oamenilor din echipa PSD Piatra-Neamț și de felul în care aceasta și-a structurat programul electoral. Piatra-Neamț are nevoie de proiecte fezabile, iar candidatura la primărie a dlui Răzvan Cuc este o garanție a faptului că în PSD se lucrează coerent. Cel de-al doilea motiv este legat de atmosfera iritată și de lipsa de comunicare generate de un om care vrea să fie primar din partea Pro România. Nu vreau să lovesc în nimeni, am ales pur și simplu altă echipă”.

Alexandru Topor: „Am ales alt drum, deși eram pe un loc bun pe lista candidaților Pro România, pentru că sunt, înainte de toate, un om liber. Iar ca om liber te aștepți, atunci când faci parte dintr-o echipă a unui partid, să poți comunica liber în interiorul echipei. Acolo unde sunt deficiențe de comunicare, dispare încrederea. Noua echipă a PSD Piatra-Neamț, cu Florentina Moise și colegii ei, cu Răzvan Cuc, candidatul la primărie, un om care știe administrație, vor să schimbe în bine orașul meu. Și asta vreau și eu!”

Răzvan Cuc: „Întind mâna tuturor celor care vor să ni se alăture în acest mare proiect de modernizare a municipiului Piatra-Neamț. Nu vreau să spun nimic despre adversarii politici, nu cred în rivalități de ordin personal, cred în competiție. Iar faptul că proiectele pe care le propunem și felul nostru de a lucra, aici în organizația municipală, sunt de natură să inspire și pe alții îmi arată că suntem pe drumul cel bun.”  

Ne bucurăm de faptul că au ales PSD și le urăm bun-venit noilor noștri colegi, despre care știm că împărtășesc valorile social-democrate și știm că sunt de bună-credință. Împreună, vom face din Piatra-Neamț un municipiu modern, orientat spre dezvoltare, condus transparent.

 

Florentina Moise,

Președinte,

Organizația Municipală PSD Piatra-Neamț

Articolul anterior

Scandal conjugal la Turturești! Bătaie și haine incendiate în stradă!

Articolul următor

Cod Roșu pentru mai multe localități din Neamț (luni, 24 august)

2 Commentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *