Trei maşini, implicate într-un accident la Timişeşti! Un copil şi doi adulţi – răniţi!
Salvamontiștii nemțeni au solicitat, miercuri, în jurul orei 13,00, prezența elicopterului SMURD pentru a prelua un turist francez cu răni foarte grave după ce a căzut într-o râpă în masivul Ceahlău.
Raul Papalicef nu a putut oferi foarte multe declarații, fiind în plină acțiune de salvare, însă am aflat că elicopterul urma să aterizeze în jurul orei 13.30 în stațiunea Durău.
Potrivit Salvamont, turistul francez a căzut în zona Văii lui Martin din Parcul Național Ceahlău.
”Persoana, de cetățenie franceză, prezintă multiple traumatisme și este suspectă de fractură de coloană”, au declarat salvamontiștii.
Polițiștii vor efectua o anchetă pentru a stabili cauzele în care s-a produs accidentul.