Bazinele VIP din Ștrandul Piatra-Neamţ, închise temporar din cauza apei neconforme
Primarul municipiului Piatra-Neamț, Dragoș Chitic, a anunțat, miercuri, că au fost stabilite primele detalii legate de ediția din acest an a Zilelor municipiului Piatra-Neamț.
„Piatra Fest” – așa cum se numește – se va desfășura în perioada 24 iunie – 30 iunie va cuprinde o serie întreagă de manifestări pentru toate gusturile, pornind de la tradiționalele seri de concerte până la manifestări culturale și sociale.
”Va fi o săptămână de sărbătoare la Piatra-Neamț cu un program special, cu elemente de noutate despre care voi vorbi luna viitoare, în apropierea evenimentului”, a declarat primarul Dragoș Chitic.
Una dintre tradițiile Zilelor Orașului este aceea de a premia cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Anul acesta vor fi premiat cu câte 500 de lei și vor primi diplome de onoare 130 de cupluri din oraș care au jumătate de secol împreună.
De asemenea, va fi premiată și performanța școlară, fiind vorba de elevii și profesorii coordonatori care au obținut rezultate merituorii la fazele naționale și internaționale ale olimpiadelor școlare.
Pentru iubitorii hipismului, săptămâna viitoare – tot în cadrul ”Piatra Fest” – va avea loc în Baza Hipică din Piatra-Neamț concursul național de sărituri peste osbtacole – Cupa Piatra-Neamț.









