ISSN 2457 - 3973

Eugen Țapu-Nazare (PNL): ”Copiii cu vârste de până la trei ani, scutiți de la plata întreținerii”

La propunerea PNL, Senatul a adoptat luni, 12.04.2021, un amendament la Legea asociațiilor de proprietari, prin care copiii mai mici de trei ani vor fi scutiți de la plata întreținerii. În favoarea acestei propuneri s-au pronunțat 134 de senatori, fiind înregistrat un singur vot împotrivă.

Demersul legislativ este unul cât de se poate de corect, copiii mai mici de trei ani fiind însoțiți de părinți atunci când folosesc spațiile comune, așa cum este scara de bloc pentru care se calculează costuri repartizate pe numărul de persoane dintr-o familie. Banii astfel economisiți vor putea fi folosiți de către părinți, inclusiv pentru creșterea copiilor.

Propunerea legislativă adoptată de Senat urmează să fie discutată și în Camera Deputaților, for decizional pentru acest caz.

 

Eugen Țapu-Nazare

Președinte interimar PNL Neamț

Articolul anterior

Programul spectacolelor TT în perioada 16 – 18 aprilie

Articolul următor

Direcţia Silvică Neamţ – anunţ privind organizarea licitaţiei/negocierii pentru vânzarea de lemn  fasonat

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *