ISSN 2457 - 3973

EXCLUSIV Raportul de audit de la LocativServ Piatra Neamț a ajuns pe masa polițiștilor de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Economice!

Raportul de audit de la societatea LocativServ Piatra Neamț care a scos în evidență un prejudiciu serios în bugetul firmei a ajuns ”cu confirmare de primire” la Serviciul de Investigare a Fraudelor Economice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Neamț.

Informația a fost confirmată în exclusivitate de directorul interimar al LocativServ, Jănel Iosub, care a explicat și de ce a trimis acest raport către organele competente.

Până la urmă, în raportul de audit apar sume uriașe ca posibil prejudiciu: circa 7 miliarde de lei vechi din fondul de rulment cheltuiți în alte scopuri, pierderi de 2,5 miliarde de lei vechi pe serviciul tehnic și alte vreo 32 de miliarde de lei vechi ”interpretabili”.

”În urma auditării societății Locativserv SRL Piatra Neamț s-au depistat, de către firma care a auditat societatea, unele inadvertențe care nu ar fi în rezonanță cu legislația ăn vigoare! Firma de audit a controlat tot ceea ce subsemnatul a considerat că se impune, iar în raport se regăsesc recomandările ce s-ar dori implementate în societate pentru eficientizarea acesteia! Bineînțeles că cei care se regăsesc ca și actori în acest raport de audit nu au fost mulțumiți, iar subsemnatul a luat note explicative cu întrebări referitoare la pierderi, cheltuieli nejustificate, contracte, plăți cu altă destinație, sume insolvabile, etc! Auditul solicitat de mine este aprobat de AGA și Consiliul de Administrație și respectă cadrul legal. Primarul a trimis auditul din primărie să verifice și dumnealor, însă stau și mă întreb retoric: când a mai fost auditată vreo societate a Consiliului Local și cine știe rezultatele?! Personal, am considerat că doar Serviciul Fraude Economice din cadrul IPJ Neamț, împreună cu procurorul de caz pot sabili vreun prejudiciu, vinovații, sau pot infirma acest raport de audit! Marți am ănaintat acest raport și așteptăm rezultatele, anchete, declarații și după, vom vedea”, a declarat, pentru newsallert.ro, Jănel Iosub, directorul LocativServ Piatra Neamț.

Despre interesele care ar fi gravitat gravitat în jurul LocativServ, Jănel Iosub a completat: ”Cu siguranță, Locativserv este cea mai alambicată societate a Consiliului Local și cred că cea mai grea de condus și gestionat, ținând cont de aria mare de obiecte de activitate ce o are înglobată în cadrul societății! În plus lucrezi cu oameni de diferite nuanțe și mă refer la etnie, studii, statut social, nivel de educație, etc! Este foarte complexă această activitate, iar totul coroborat cu episoadele și epopeele politice din cadrul societăților aparținând Consiliului Local și banii cheltuiți după cum doreau stăpânii, pun mari probleme și unui specialist absolvent de Sorbona! Vom trăi și vom vedea, însă subsemnatul le poate promite pietrenilor că atâta timp cât va conduce această societate, nu va tolera incompetența, lenevia, hoția și încălcarea legislației, indiferent de unde vin ordinele! Sper ca această societate să poată trăi decent, fără a sta ca piatră de moară pentru primărie și cetățenii municipiului”. 

Raportul de audit de la societatea LocativServ urmează să fie prezentat, ca informare, și în viitoarea ședință a Consiliului Local. Cel mai important este ce decizie vor lua ofițerii de poliție pe masa cărora a ajuns raportul. Există soluția neînceperii urmăririi penale sau, la polul opus, a declinării competenței chiar către DNA dacă prejudiciul depășește competența acestora.

Articolul anterior

Cine va fi noul prefect de Neamț!? Iată ce atribuții are reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Articolul următor

Jănel Iosub lansează ”torpila”: ”Un consilier PNL Piatra Neamț este în conflict de interese! Mâine voi face publice dovezile!”

2 Commentarii

  • BRAVO JANEL !

  • ALINUTA,……….SPOR LA TREABA,…….omoara-l !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *