Încep lucrările de la Oncologia SJU Piatra-Neamţ, investiţie de 20 milioane lei
Drumul județean 157 C care urcă spre Bisericani – drum administrat de Consiliul Județean Neamț – revine în actualitate. De data aceasta nu este vorba de surparea drumului, așa cum s-a întâmplat anul trecut, la doar câteva luni după ce firma cumătrului președintelui CJ Neamț îl asfaltase cu 2,5 milioane euro.
Este vorba de o gaură în carosabil, de circa un metru lățime și 30-40 centimetri adâncime, care se cască pe mijloc (ca să nu scape nimeni), la capătul care dă spre drumul național Piatra Neamț – Bicaz.
Inițial, cineva a pus niște pietriș în gaură, cu speranța că între timp Consiliul Județean va rezolva problema. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, iar soluția găsită a fost temporară, cineva a decis să astupe gaura cu un cauciuc. Asta mai mult pentru a semnala pericolul de pe carosabil. Pentru că zeci de șoferi au suduit după ce aproape și-au rupt mașinile acolo și apoi au băgat mâna în buzunar pentru a plăti reparațiile la service.
Interesant este și faptul că în zona Bisericani locuiește și unul dintre constructorii abonați la contractele mănoase de la Consiliul Județean, pentru reabilitarea drumurilor. Însă nu a catadicsit să toarne, din propria inițiativă, ”o lingură” de asfalt peste groapa respectivă.
Așa că, să nu vă mirați dacă din gaura cauciucului va răsări în curând un copăcel sau o tufă de trandafiri. Eventual, cu 3 trandafiri.
Fapte, nu vorbe! Sau invers?…










