ISSN 2457 - 3973

Fată de 14 ani din Neamț, șantajată de un tânăr cu fotografii indecente! Polițiștii au organizat un flagrant!

Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Urecheni au fost sesizați de către o minoră de 14 ani, din Păstrăveni, cu privire la faptul că la aceeaşi dată a fost ameninţată de către o persoană de sex masculin cu postarea unor fotografii compromiţătoare cu aceasta, pe o reţea de socializare.

În urma investigațiilor, polițiștii au stabilit că, la data de 6 septembrie, în urma unor conversaţii telefonice, minora s-ar fi întâlnit cu un tânăr de 19 ani, din aceeaşi localitate, cu scopul de a se cunoaşte personal. Anterior întâlnirii, minora i-ar fi trimis două fotografii compromiţșanătoare tânărului pe o reţea de socializare.

Ulterior, atât în data de 6 septembrie cât şi în data de 7 septembrie, tânărul ar fi   ameninţat-o pe minoră cu postarea fotografiilor pe o reţea de socializare dacă nu primeşte în schimb suma de 1.000 de lei.

În urma activităţilor specifice efectuate de poliţişti, în seara zilei de 8 septembrie a.c., tânărul a fost depistat în trafic având asupra sa suma de 1.000 de lei, sumă solicitată şi primită de la minoră.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de șantaj.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu-Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Articolul anterior

Individele care agresau oamenii în zona Orion din Piatra-Neamț au fost sancționați de polițiștii locali

Articolul următor

EXCLUSIV Iată lista cu fiecare școală din județul Neamț și cum se vor desfășura cursurile din 14 septembrie

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *