A mai rămas doar o zi până la deschiderea târgului „Piatra lui Crăciun – Tărâmul Moșului”!
O femeie în vârstă de 67 ani a fost găsită decedată, duminică, în apartamentul său de pe Aleea Aurorei, din municipiul Piatra-Neamţ.
Descoperirea a fost făcută de pompierii chemaţi de vecini. Aceştia din urmă au sesizat dispariţia femeii de câteva zile şi după ce au văzut că sună în zadar la uşă, au anunţat cazul la 112.
La faţa locului au venit pompierii cu o autoscară şi au intrat în locuinţă pe unul dintre geamuri. În interior au găsit-o pe femeie decedată.
Cadravrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie şi stabilirea cauzei decesului.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă şi în funcţie de raportul medic0-legal vor da o soluţie în acest caz.