Încep lucrările de la Oncologia SJU Piatra-Neamţ, investiţie de 20 milioane lei
O femeie în vârstă de 65 ani a fost găsită moartă în apartamentul său dintr-un bloc de pe strada 1 Decembrie 1918, din Piatra-Neamț.
Descoperirea a fost făcută de pompierii care au fost chemați de rudele femeii, alertate că nu mai răspunde la telefon și nici la ușă.
„În jurul 11:35, prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină pentru deblocarea unei uși de la un apartament situat într-un bloc de locuințe din strada 1 Decembrie 1918, municipiul Piatra-Neamț. La locul solicitării s-au deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și un echipaj cu ambulanță de la SAJ. Cu ajutorul procedeelor și echipamentelor specifice, pompierii au patruns în apartamentul situat la al treilea etaj, unde au găsit o femeie de 65 de ani ce nu prezenta semne vitale”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, maiorul Andrei Grancea.
Cadavrul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului.









