ISSN 2457 - 3973

Florentina Moise: Regulamentul Primăriei privind parcările nu rezolvă nici problema parcărilor, nici a fluidizării traficului!

Preşedinta PSD Piatra-Neamţ, Florentina Luca-Moise, a declarat că Regulamentul Primariei privind parcările din Piatra-Neamţ nu rezolvă nici problema parcărilor şi nici pe cea a fluidizării traficului în oraş.
Florentina Luca-Moise susţine că problematica parcărilor și tot „pachetul” de hotărâri sunt greoaie iar conducerea Primăriei „bate apa în piuă” în timp ce pietrenii se gândesc cu îngrijorare ce va urma să se întâmple cu parcările lor!
„Este adevărat că circulația a devenit greoaie în municipiu, mai cu seamă în orele de vârf și pe durata cursurilor școlare! Trebuie ținut cont și de numărul tot mai mare de autovehicule care necesită sporirea numărului de parcări, plus administrarea și gestionarea inteligentă a spațiului public și privat al municipalității, dar pentru toate acestea e nevoie de implicarea conducerii Primăriei, de seriozitate, de dorința de a face lucrurile să meargă bine! Din punctul nostru de vedere, și am lecturat cu maximă atenție textele propuse spre dezbatere publică, soluțiile propuse de actuala administrație nu ating nici pe departe scopul reglementărilor. Se afirmă în text că, citez: „Obiectul principal al regulamentului îl constituie asigurarea fluidizării circulației rutiere și siguranța circulației pietonale (…), eliberarea domeniului public, contribuția la creșterea calității și atractivității mediului urban (…)”. Dar, în mod sigur, reglementările propuse vădesc în întregime doar aspectul coercitiv exagerat și un mod de obținere a unui loc de parcare venal și excesiv”, a declarat preşedinta PSD Piatra-Neamţ.
Consilierul local Florentina Luca-Moise s-a întrebat (retoric) unde pot fi obţinute locuri de parcare prin atribuire directă, şi nu prin licitaţie cu strigare, în Piatra-Neamţ.
„Nu cred că există vreun bloc sau grup imobiliar care să aibă asigurate toate posibilele cereri, astfel că licitația va deveni regula și nicidecum excepția atribuirilor. Asta nu este corect față de cetățean și față de posibilitățile lui financiare, într-o perioadă în care toate costurile cresc și inflația este de tip galopant. Din start, ne găsim în neconcordanța dintre ce se vrea, ce se cere și ce se pretinde cetățeanului”, a precizat ea.
Un alt aspect generic, în opinia PSD Piatra-Neamţ, privește coordonarea planurilor și scopurilor care ar trebui să fie convergente.
„De exemplu, atât Primăria, cât și Consiliul Județean, au ca obiectiv creșterea atractivității urbei din punct de vedere turistic. Și da, există real potențial dat de peisaj, de locații, de obiective turistice, de patrimoniul bogat al muzeelor etc. Dar tocmai circulația este cea care face orașul neprietenos și greoi de parcurs, atât cu autovehicule, cât și pe jos. Și nu suntem o urbe mare, largă, ci un orășel de munte care, pentru a fi străbătut la pas pe o linie dreaptă imaginară, ar lua cam o oră. Din punctul nostru de vedere, soluțiile nu sunt oferite de propunerile actuale. Nicidecum. Poate o comisie din care să facă parte și arhitecți și urbaniști cu expertiză ar găsi soluții optime atât pentru oraș, turism, cât și pentru circulația ca atare. Nu opreliștile legale și imperative, sancționatorii ne vor face orașul atractiv și circulația lejeră, ci o inteligentă și pragmatică soluție urbanistică!”, a adăugat Florentina Luca-Moise.
Reamintim că în acest moment, primăria nu poate încheia contracte pentru parcări de reşedinţă după ce hotărârea de preluare a serviciului în administrare directă a fost contestată în instanţa de contencios-administrativ de Prefectură, la sesizarea PSD Piatra-Neamţ.
Primăria a pus în dezbatere un nou Regulament şi urmează să adopte o nouă hotărâre în acest sens care are şanse să fie din nou atacă în instanţă pentru că nu respectă legea.

Articolul anterior

Un nemţean care a donat acum 10 ani un rinichi fiului a primit la rândul său o șansă de la un donator în moarte cerebrală

Articolul următor

Un alt şofer prins drogat de poliţiştii din Piatra-Neamţ

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.