Percheziţii DNA la fostul șef de la Permise Neamț. Acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă
Gala Generaţiilor 2024 a fost o ediţie care, din nou, a pus în valoare pietrenii care fac cinste oraşului.
Elevii cu rezultate merituorii dar şi dascălii lor precum şi cuplurile care au împlinit, anul acesta, 50 ani de căsătorie au primit recunoaştere din partea administraţiei locale şi a întregii comunităţi.
Practic, manifestările legate de Ziua Oraşului Piatra-Neamţ au debutat cu premierea elevilor care au obţinut rezultate foarte bune la olimpiadele naţionale şi internaţionale.
Aşa cum este şi normal, profesorii îndrumători au primit şi ei recunoaşterea muncii alături de elevi.
În total, au fost 150 elevi şi dascăli care au fost premiaţi semn că municipiul Piatra-Neamţ are o pepinieră bogată în educaţie.
De asemenea, peste 200 cupluri care au împlinit anul acesta cinci decenii de căsătorie au fost premiate de conducerea Primăriei Piatra-Neamţ.
Piatra Fest continuă sâmbătă şi duminică, fiind programate concerte ale talentelor din Piatra-Neamţ dar şi ale unor artişti de renume cum sunt Mario Fresh, Andra sau Irina Rimes.


































