ISSN 2457 - 3973

George Lazăr: Investiţii PNL de peste 100 milioane euro la Piatra-Neamţ

Peste 100 milioane de euro reprezintă investiţiile pe care Partidul Naţional Liberal le-a făcut în ultimii ani în municipiul Piatra-Neamţ!

Fie că vorbim de reabilitări de străzi şi poduri, de investiţii în reţeaua şcolară şi cea de agrement sau în sănătate, toate aceste proiecte au crescut calitatea vieţii tuturor pietrenilor.

Acesta este crezul pe care noi, Partidul Naţional Liberal, îl avem şi de la care nu vom abdica niciodată: investiţiile reprezintă cheia dezvoltării tuturor comunităţilor!

De aceea vom continua să aducem şi fonduri europene şi guvernamentale la Piatra-Neamţ pentru a implementa şi alte proiecte atât de necesare.

Ca preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ mă voi implica astfel încât Piatra-Neamţ să aibă o centură ocolitoare a oraşului, drumuri expres către Bacău şi Târgu Neamţ, reţele de apă reabilitate, un sistem sanitar la nivel occidental, investiţii în turism şi nu în ultimul rând condiţii atractive pentru dezvoltarea mediului de afaceri.

Pentru că asta înseamnă creşterea nivelului de trai al tuturor pietrenilor, locuri de muncă bine plătite, tineri care vor rămâne acasă, alături de părinţi şi bunici, şi nu vor mai fi nevoiţi să plece să lucreze peste graniţă, aşa cum au fost alungaţi în trecut.

Avem pregătite proiecte serioase, durabile care se adresează întregii Zone Metropolitane Piatra-Neamţ şi care cu certitudine vor reduce decalajul faţă de alte zone mai dezvoltate din România şi din Uniunea Europeană.

Pentru că pietrenii merită să trăiască în condiţii la nivel european iar PNL se angajează ferm să ducă la îndeplinire acest ideal!

 

Cu respect,

George Lazăr, preşedinte PNL Neamţ

Candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ

 

*****

 

În vârstă de 43 ani, George Lazăr este căsătorit şi tatăl a două fetiţe.  Este absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Petre Andrei” Iaşi şi licenţiat în ştiinţe juridice, cu trei mastere în domeniul Dreptului administraţiei publice, Ştiinţelor penale şi Dreptului European.

Este membru al Baroului Neamţ şi avocat practician de peste 20 ani.

Timp de două mandate, în perioada februarie 2013 – martie 2014 şi decembrie 2019 – ianuarie 2022, a ocupat demnitatea de prefect al judeţului Neamţ.

Una dintre cele mai importante realizări ca prefect a fost recâştigarea în instanţă a Cheilor Bicazului pentru judeţul Neamţ.

În anul 2022 a fost numit ministru – secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei, postură din care a reprezentat România la diverse evenimente pe plan extern.

Din punct de vedere politic, în anul 2021 a fost ales în funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal – filiala Neamţ.

George Lazăr candidează pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.

Comandat de PNL, Filiala Neamț, CMF:21240015

Articolul anterior

Primarii social-democrați din Neamț, întâlnire informală cu premierul Marcel Ciolacu

Articolul următor

Deputatul Ciprian Şerban (PSD Neamţ): Deosebit de onoraţi de vizita prim-ministrului Marcel Ciolacu!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai popular