ISSN 2457 - 3973

George Lazăr, președinte PNL Neamț: “De 145 de ani, suntem stat liber, independent și suveran”

De 145 de ani, suntem stat liber, independent și suveran.

Pe 10 mai 1877, aceasta era vestea pe care o împărtășea orice inimă de român.

Victoria obținută pe câmpul de luptă, în Războiul de Independență față de Înalta Poartă Otomană era primul pas făcut către România modernă.

Independența României a fost proclamată de regele Carol I, la 10 mai, în urma gloriosului discurs al ministrului de externe Mihail Kogălniceanu, reprezentant al guvernului liberal Brătianu: “suntem stat independent, suntem națiune de sine stătătoare”.

Desigur că această imensă realizare este dovada cârmuirii cu multă pricepere a statului de către un guvern liberal puternic și de regele Carol I, care urca pe tronul României la aceeași dată de 10 mai, 1866.

Regalității române, a cărei zi o celebrăm tot astăzi, îi datorăm principii puternice de guvernare și frumosul drum european pe care ni l-a deschis grație unei istorii comune.

Suntem liberi, independenți și membri ai amplei familiei europene, iar asta ne face responsabili să clădim României un viitor cel puțin demn de trecutul ei și de cei care au construit-o.

La mulți ani, România!

La mulți ani, români!

 

George Lazăr,

Președinte PNL Neamț

Articolul anterior

Deputatul Laurenţiu Leoreanu, week-end plin printre romaşcani

Articolul următor

Mugur Cozmanciuc (deputat PNL Neamţ): “Voucherele pentru alimentele de bază, în valoare de 250 lei”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai popular