ISSN 2457 - 3973

Mugur Cozmanciuc (deputat PNL Neamţ): „Voucherele pentru alimentele de bază, în valoare de 250 lei”

Încă o măsură din pachetul economico-social prezentat de premierul PNL Nicolae Ionel Ciucă #SprijinPentruRomânia, adoptată!
↗️ Voucherele pentru alimentele de bază, în valoare de 250 lei, vor fi acordate celor cu venituri mici începând cu 1 iunie, o dată la două luni. Valoarea totală a proiectului este de peste 3 miliarde de lei, din care jumătate sunt fonduri europene, cu aproximativ 3 milioane de beneficiari, persoane și familii cu adevărat în nevoie.
↗️Acestea vor fi acordate pentru șase categorii importante de beneficiari, respectiv:
🔹pensionarii cu venit net lunar sub 1500 de lei,
🔹persoanele cu dizabilităţi, cu venit net lunar sub 1.500 lei (numărul estimat al acestora fiind 400.000),
🔹 familiile cu cel puţin doi copii în întreţinere, cu venit net lunar pe membru de familie sub 600 de lei,
🔹 familiile monoparentale cu venit net lunar pe membru de familie sub 600 de lei,
🔹 familiile care au drept la ajutor social şi persoanele fără adăpost.

Articolul anterior

George Lazăr, președinte PNL Neamț: „De 145 de ani, suntem stat liber, independent și suveran”

Articolul următor

Dezastru sanitar constatat de DSP la spitalele din Piatra-Neamţ şi Roman

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.