ISSN 2457 - 3973

Grădina cu ii la Muzeul de Etnografie Piatra-Neamț

Ziua Universală a Iei (24 iunie) este marcată la Piatra-Neamţ de o expoziţie eveniment, care reuneşte piese de port popular de mare valoare artistică.

Este un dar pe care o tânără familie de colecţionari, Mihaela si Constantin Postolache, împreună cu Muzeul de Etnografie din Piatra-Neamţ, îl fac iubitorilor de artă populară autentică.

Într-un cadru natural frumos, oferit de grădina muzeului, vor fi expuse 20 de costume populare femeieşti din cele mai importante regiuni etnografice ale ţării.

”Cât despre expozanţi, care vă vor întâmpina în Grădina cu ii, iată ce spun: ”Pasiunea pentru costume a apărut în urmă cu 4 ani, când ne-am dorit câte o cămaşa veche de la noi, din Neamţ. Apoi ne-am dorit câte o ie din Vrancea, Bucovina, Muntenia, Oltenia, Banat… Astfel am ajuns să străbatem ţara în lung şi-n lat şi să colecţionăm costume tradiţionale din cele mai reprezentative zone ale României.”, a declarat, într-un comunicat de presă, muzeograful Florentina Buzenschi.

Conceptul acestei expoziţii a fost prezentat în premieră la Museum Fest de la Muzeul de Istorie Buzău, unde s-a bucurat de apreciere.

Expoziţia va fi deschisă duminică, 23 iunie 2019, între orele 10.00 – 18.00, iar accesul este liber.

Read Previous

Oaspeți din Franța la Primăria Piatra-Neamț

Read Next

Poliția Locală a luat de pe străzile din Piatra-Neamț un bărbat agresiv cu probleme psihice

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *