17 iunie 2025

ISSN 2457 - 3973

Groaznic accident la Stânca – Pipirig. Doi copii şi mama lor au fost răniţi.

Un groaznic accident rutier s-a produs marţi (21 ianuarie) pe DN 15B, în localitatea Stânca – Pipirig.

Un autoturism condus de o femeie a intrat în coliziune cu un autotren cu gabarit depăşit.

În urma coliziunii, femeia şi cei doi copii ai săi au fost răniţi.

„La locul evenimentului au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț și Serviciul de Ambulanţă Judeţean – Substația Târgu-Neamț. La sosirea pompierilor, toate persoanele erau ieșite din autovehicule. Echipajele de la SAJ au preluat o femeie și doi copii pe care i-au transportat la spital. Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa.

Circulația este blocată pe ambele sensuri.

Urmează ca poliţiştii rutieri să efectueze cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Articolul anterior

Incendiu în curtea Bisericii „Cuvioasa Parascheva” din Piatra-Neamţ

Articolul următor

Tragedie! A murit unul dintre copii răniţi în accidentul de la Stânca – Pipirig.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *