Şoferi drogaţi şi beţi, prinşi de poliţişti pe drumurile din Neamţ
Primăria municipiului Piatra-Neamţ organizează vineri, 24 ianuarie 2020 evenimentul “Hora Unirii”, dedicat împlinirii a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Cu această ocazie va avea loc tradiționala „Horă a Unirii”, vineri, 24 ianuarie, începând cu ora 11:00, pe platoul Curţii Domneşti, în faţa Primăriei Municipiului Piatra-Neamț.
Programul evenimentului este următorul:
11:00 – Deschiderea evenimentului;
11:05 – Intonarea Imnului Naţional;
11:10 – Cuvântul oficialităţilor;
11:25 – Hora Unirii;
11:40 – Spectacol folcloric realizat de ansamblul Folcloric „Floricică de la Munte ” al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”.
„Continuăm tradiția de a marca această importantă zi din istoria românilor cu evenimentul Hora Unirii, ajuns la cea de a VII-a ediție. Sperăm că și anul acesta vom avea un public numeros pentru a marca momentul în care Alexandru Ioan Cuza a înfăptuit un pas important în formarea României Mari. Vă invit pe această cale să dăm mână cu mână vineri 24 ianuarie de la ora 11 în Piața Curtea Domnească”, a declarat primarul Dragoș Chitic.
Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Piatra-Neamț în parteneriat cu Garnizoana Piatra-Neamț și Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”.