ISSN 2457 - 3973

În administrarea cui sunt pâraiele care au cauzat inundațiile din Piatra-Neamț

Cele mai grave inundații din luna iunie 2019 s-au produs în municipiul Piatra-Neamț, în zona Văleni , Cindia și Bâtca Doamnei.

Cele 2 cauze principale – în afară de cantitățile mari de precipitații căzute – sunt resturile vegetale și lipsa lucrărilor de colectare a torenților de pe versanți, și lipsa lucrărilor de la pâraiele care au ieșit din matcă.

Primarul Dragoș Chitic i-a răspuns astfel prefectului de Neamț care punea în cârca Primăriei cauzele producerii inundațiilor.

Cele 3 pâraie care au generat marile probleme din noaptea de miercuri, 19/20 iunie, respectiv pârâul Mănăstirii, pârâul Turcului și pârâul Batca Doamnei sunt în administrarea Apelor Române prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamț, iar doamna prefect nu știa acest lucru. Problemele majore au fost cauzate de torenții care au antrenat tone de aluviuni și resturi vegetale din zona forestieră administrată de Direcția Silvică, iar doamna prefect a omis să spună acest lucru. Dupa ședința de Consiliu Local, în cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, reprezentanții celor două instituții guvernamentale (adică din zona Prefecturii) au recunoscut aceste lucruri, precum și faptul că pentru zona forestieră ar exista studii de fezabilitate pe proiecte care trebuie urgent implementate dar nu au finanțare din partea Guvernului. Iar Sistemul de Gospodărire a Apelor are nevoie de fonduri de ordinul milioanelor de lei pentru lucrări care să prevină inundațiile”, a declarat primarul Dragoș Chitic.

Așadar, conform celor spuse de primarul de Piatra-Neamț, problemele care au condus la inundații erau în grija prefectului de Neamț, prin cele 2 instituții guvernamentale, respectiv SGA și Direcția Silvică Neamț.

Read Previous

Un fost șef al Poliției s-a înscris în PNL Neamț

Read Next

Curți inundate la Piatra-Neamț și drum afectat la Alexandru cel Bun (luni, 24 iunie 2019)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *