ISSN 2457 - 3973

Întârzierile şi creşterea preţurilor majorează cofinanţarea proiectele Primăriei Piatra-Neamţ cu 35 milioane lei

Întârzierile privind licitaţia dar şi creşterea preţurilor majorează cofinanţarea proiectele Primăriei Piatra-Neamţ cu 35 milioane lei. Aceasta este una şi poate cea mai importantă dintre concluziile conferinţei de presă pe care a susţinut-o, joi, primarul Andrei Carabelea.

Edilul a subliniat că cele trei proiecte de mobilitate urbană vor fi executate în ciuda obstacolelor financiare, pentru că ele concură cu alte patru proiecte ce urmează să fie implementate.

„Am avut la nivelul anului 2018 o documentaţie de avizare a lucrărilor de investiţie (DALI) care a fost practic piesa de rezistenţă în dosarul cererii de finanţare. În urma acestor studii de fezabilitate, au rezultat nişte valori care s-au dovedit a fi ulterior mult sub-evaluate. La începutul acestui an, proiectantul, în urma unor măsurători mai detaliate, şi ca urmare a degradării stării de viabilitate a drumurilor ce sunt supuse modernizării, au rezultat valori diferite, ca urmare a unor cantităţi diferite. Aceste cantităţi sunt modificate pentru că, pentru preluarea denivelărilor apărute trebuie un strat de asfalt mai gros, s-au descoperit în DALI revizuit necesitatea ridicării cotelor unor trotuare, se suplimentează unele guri de scurgere – asta presupune lucrări de spargere şi refacere a structurii rutiere – apar noi rampe şi configurări de rampe pentru persoanele cu dizabilităţi, noi trotuate, relocare de stâlpi de iluminat. Toate acestea presupun un cantităţi diferite şi un volum de muncă suplimentar ce au dus la o creşterea a valorii acestor lucrări”, a explicat primarul Andrei Carabelea.

Edilul a adăugat că lipsa unor participanţi la licitaţia organizată în septembrie 2021 pentru primul coridor de mobilitate (axa Dimitrie Leonida – bulevardul 9 mai) a ridicat un semn de întrebare, fapt pentru care a solicitat proiectantului actualizarea devizelor pe cele trei coridoare de mobilitate.

Astfel s-a ajuns la o nouă creştere a valorii acestor proiecte, de la valoarea iniţială de 57,5 milioane lei, la 70 milioane lei prin revizuirea DALI şi în final la 90 milioane lei prin actualizarea devizelor. Astfel, contribuţia municipalităţii va fi de 34, 5 milioane lei.

„Este o investiţie în modernizarea şi creşterea calităţii vieţii, pe termen lung. Efortul municipiului este de 35 milioane lei pentru a absorbi peste 170 milioane lei pe toate cele şapte proiecte. Vom avea co-finanţarea, avem o strategie în acest sens. În aprilie 2021 am cerut acordul CL pentru un credit de 16 milioane lei de finanţare pentru costurile neeligibile pe proiecte. Am folosit acest acord ca o plasă de siguranţă. Anul acesta ne-am descurcat să implementăm proiectele într-un ritm accelerat fără să apelăm la acest împrumut. Având în vedere noile date, se impune să abordăm acest împrumut pentru acoperirea acestor cheltuieli”, a spus edilul.

„Toate proiectele sunt legate unul de celălalt. Nu există posibilitatea de a scoate cele trei proiecte de mobilitate şi de a continua cu celelalte. Este un efect de domino pentru celelalte proiecte. Sperăm ca la începutul anului viitor să avem şi Programul Operaţional Regional 2021 – 2027. Proiectele dezvoltate acum sunt baza, temelia pentru viitoarele proiecte”, a precizat city-managerul oraşului, Vlad Moscalu.

Caietele de sarcini pentru cele trei coridoare de mobilitate vor fi completate cu valorile actualizate şi în maxim două săptămâni vor fi scoase la licitaţie.

Articolul anterior

Accident la Borleşti. Un bărbat din Pângăraţi s-a răsturnat cu autoturismul.

Articolul următor

Publiserv angajează inginer constructor

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *