Investiţie de 27 milioane lei la SJU Piatra-Neamţ destinată pacienților cu politraumă

Un nou corp de clădire va fi construit la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț (SJU Piatra-Neamț).

Investiţia este destinată tratării pacienților critici din categoria politraumă, după cum a anunţat preşedintele CJ Neamţ, Daniel Vasilică Harpa.

Proiectul a intrat oficial în linie dreaptă, marți, prin semnarea contractului pentru prima etapă. Aceasta vizează proiectarea și execuția lucrărilor.

Investiția totală depășește suma de 27 de milioane de lei și este finanțată majoritar din fonduri nerambursabile prin Programul Sănătate.

Investiție de 12 milioane de lei în prima etapă a proiectului

Noua construcție va fi conectată direct cu actuala Unitate de Primiri Urgențe (UPU) pentru a asigura un flux medical rapid și eficient.

Prima fază a proiectului are o valoare de aproximativ 12 milioane de lei și un termen de realizare de 28 de luni, împărțit astfel:

  • 2 luni pentru documentațiile tehnice necesare avizelor și autorizațiilor;
  • 2 luni pentru proiectul tehnic și detaliile de execuție;
  • 24 de luni pentru execuția propriu-zisă a lucrărilor.

Dotări de ultimă generație pentru cazurile medicale critice

Cea de-a doua etapă a investiției se va concentra pe achiziția de echipamente medicale performante, fiind alocate 15 milioane de lei.

Din valoarea totală a proiectului, de peste 27 de milioane de lei, peste 26 de milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă.

Fondurile vor asigura o infrastructură modernă și dotări adecvate pentru tratarea pacienților aflați în stare critică.

„Sănătatea rămâne prioritatea mea numărul unu. Chiar dacă ridicăm un nou spital județean, este necesar să investim și în actualul spital județean, pentru că nevoia de servicii medicale este mare și trebuie să răspundem cât mai bine acestei cereri”, a declarat preşedintele CJ Neamţ, Daniel Vasilică Harpa.

Articolul Anterior

Hoţii din Zăneşti, prinşi de poliţişti

Articolul Urmator

MERITO Neamţ: Peste 300 de profesori au învățat cum să predea conceptele abstracte

Spune-ti opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite