Ministrul Şerban: Contract de supervizare pentru cel mai dificil lot din A8
Sâmbătă, 16 mai 2026, Piatra-Neamț a fost capitala educației de elită, găzduind Forumul Educațional MERITO.
Evenimentul, de o importanță majoră pentru comunitatea didactică nemțeană, s-a concentrat pe o temă de maximă actualitate: „Cum facilităm învățarea conceptelor abstracte”.
Obiectivul central a fost identificarea acelor metode moderne prin care școala poate deveni mai accesibilă, mai aplicată și mai apropiată de nevoile reale ale elevilor.
Organizarea acestui forum a reprezentat un efort susținut și o responsabilitate uriașă pentru co-organizatori, printre care s-a numărat și Inspectoratul Școlar Județean Neamț.
Prezența masivă și energia creată în cadrul atelierelor au demonstrat însă că demersul a fost un succes deplin.
Trei profesori laureați MERITO în județul Neamț
Județul Neamț are motive de mândrie la nivel național, având în comunitatea sa trei cadre didactice laureate ale proiectului MERITO, recunoscute pentru performanțe deosebite:
- Carmen Vasilica Andriescu
- Bianca Darabă
- Dumitrica Chistol
Primele două profesoare menționate, Carmen Vasilica Andriescu și Bianca Darabă, au fost pilonii principali în jurul cărora s-a construit și s-a organizat evenimentul de la Piatra-Neamț.
„Cuvintele care definesc cel mai bine ceea ce s-a întâmplat sâmbătă la Piatra-Neamț sunt: excelență, învățare colaborativă și aplicată, inovare și formare. Lucrările forumului și atelierele desfășurate au evidențiat valoarea schimbului de bune practici, a metodelor moderne și a dialogului profesional autentic”, a declarat prof. Ana Socea, inspector şcolar general adjunct al ISJ Neamţ.
Peste 300 de dascăli și 40 de facilitatori din toată țara
Evenimentul a reunit specialiști, profesioniști și parteneri educaționali dedicați.
Peste 300 de profesori din județul Neamț au ales să își petreacă weekendul în spiritul perfecționării, demonstrând responsabilitate față de viitorul copiilor.
Grupul de participanți a fost ghidat de aproximativ 40 de facilitatori veniți din toate colțurile României, care au adus valoare adăugată fiecărui atelier interactiv prin exemple practice și inspirație.
Implementarea acestor metode moderne de predare, deja validate la nivel național, în fiecare școală din județul Neamț rămâne o prioritate pentru inspectoratul școlar, astfel încât toți elevii să beneficieze de profesori capabili să genereze fascinație pentru cunoaștere.








