ISSN 2457 - 3973

Ionel Arsene: ”Obiectivul meu – reabilitarea drumurilor județene!” Vicepremierul Sevil Shhaideh susține proiectele din Neamț: ”Aveți un județ frumos!”

Vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a venit, marți, la Piatra Neamț, pentru a onora invitația președintelui Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene. Timp de două ore, vicepremierul a avut o întâlnire și cu primarii din județul Neamț, cărora le-a prezentat prioritățile ministerului pe care îl conduce, după care a purtat un dialog cu aceștia pe temele de interes ridicate de edili.

Totodată, Ionel Arsene a discutat cu vicepremierul Shhaideh pe tema proiectelor aflate în derulare în județul Neamț și i-a prezentat prioritatea sa din acest mandat: reabilitarea drumurilor județene.

”Obiectivul Consiliului Județean şi al meu personal, pentru următorii 4 ani, este să reabilităm drumurile judeţene prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Prin vechiul exerciţiu bugetar au fost reabilitate drumurile comunale într-o proporţie foarte mare. Drumurile Județene sunt prioritatea pentru noi şi sunt convins că doamna ministru Sevil Shhaideh ne va ajuta”, a declarat președintele CJ Neamț, Ionel Arsene.

”A fost o onoare să vin în judeţul Neamţ, la invitaţia preşedintelui Ionel Arsene. Este prima oară când vin în acest judeţ, este foarte frumos şi vă felicit pentru aceasta. Am prezentat la această întâlnire tehnică priorităţile Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Conform programului de guvernare, prioritatea numărul unu este asigurarea celor 10 servicii de bază, în special în mediul rural, respectiv apă, canalizare, drumuri, dispensar, şcoală, grădiniţă, creşă. Noi am adoptat deja actele normative care reglementează Programul Naţional de Dezvoltare Locală, etapa a doua. Pentru perioada  2017  – 2020 ne-am propus realizarea a  5.000 obiective noi, 2,500 creşe şi grădiniţă şi 2.000 şcoli care necesită autorizaţie de funcţionare. A doua prioritate sunt fondurile europene şi, în acest sens, cu toţi directorii de autoritate de management ne-am asumat ca la 31 decembrie 2017, România să ramburseze, din toate fondurile europene alocate, 5,2 miliarde euro. Probabil că faţă de anul 2016, când rambursările au fost zero, suma poate părea mare dar este insuficientă faţă de ceea ce ar fi trebuit să fie. A treia prioritate a mea este partea de reformă a administraţiei publice, care de circa o lună de zile se află în dezbatere. Acest cod uneşte în premieră toată legislaţia importantă pentru administraţia publică şi mă refer aici la statutul funcţiei publice, statutul alesului local, legea 215 a administraţiei publice locale şi legea 340 a prefectului. Toate aceste acte normative vor fi introduse într-un Cod administrativ.  Sperăm ca până la finalul lunii aprilie să terminăm dezbaterile şi la finalul lunii aprilie să trimitem acest cod ca proiect de lege la Parlament, să intre în dezbatere şi acolo şi la final de iulie, aşa cum ne-am asumat în programul de guvernare, acest cod să fie adoptat”, a declarat, la conferința de presă, vicepremierul Sevil Shhaideh.shhaideh-arsene2

FINANȚĂRILE DIN JUDEȚUL NEAMȚ PE PNDL 2015 – 2019

Prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2015 – 2019 au fost finanțate 187 obiective cu o valoare totală alocată de 527.672.436 lei, din care a fost decontată suma de 315.149743 lei.

Pe alimentări cu apă au fost finanțate 20 de obiective în valoare de 73.370.558 lei din care s-au decontat 22.161.265 lei.

Pe drumuri au fost finanțate 95 de obiective în valoare de 315.447.402 lei din care s-au decontat 265.235.860.

Pe canalizare au fost finanțate 15 obiective în valoare de 92.809747 lei din care a fost decontată suma de 23.210.290 lei.

Pe școli au fost finanțate 34 de obiective în valoare de 31.510.247 lei din care a fost decontată suma de 5.978.001 lei.

Pe alte obiective (sedii primării, dispensare, săli de sport) au fost finanțate 23 proiecte în valoare de 12.534.482 din care a fost decontată suma de 7.564.327 lei.

Articolul anterior

Vicepremierul Shhaideh susține financiar proiectul conducerii C.J. Neamț de reconstrucție sau reconsolidare a spitalului vechi! Suma estimată este de circa 10 milioane euro!

Articolul următor

PNL Neamț: “Conducerea PSD a Consiliului Județean Neamț continuă seria discriminărilor politice”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *