ISSN 2457 - 3973

La mulți ani, pietreni! La mulți ani, Piatra-Neamț! Au început manifestările dedicate Zilelor Orașului! (foto-galerie + program complet)

Miercuri au debutat, oficial, Zilele municipiului Piatra Neamț – 2015. Deschiderea s-a făcut pe scena amenajată pe platoul de la Curtea Domnească, scenă pe care au urcat reprezentanții administrației publice locale și județene dar și oficialități de la Orhei, Chișinău și Hliboca – orașe înfrățite cu municipiul Piatra-Neamț.

Amfitrionul manifestărilor de debut a fost primarul interimar Dragoș Chitic.

”Soarele lumineaază această sărbătoare, poate cea mai importantă din viața unui oraș. Este o ediție specială, o ediție de colecție în care invităm oamenii din Piatra-Neamț să se simtă bine, să demonstrăm ospitalitatea noastră și să arătăm musafirilor noștri frumusețea locurilor în care avem șansa să ne aflăm. Este o ediție specială și datorită faptului că anul acesta ediția se întinde pe parcursul a 6 zile. Am încercat să organizăm aceste zile pe gustul cât mai multor pietreni așa că avem manifestări culturale, religioase, sportive, educative și invit cetățenii orașului să profite de aceste manifestări pentru a ne cunoaște orașul, pentru a afla ceea ce nu știm despre orașul nostru”, a declarat primarul interimar al municipiului Piatra-Neamț, Dragoș Chitic.zile oras 6

Au onorat cu prezența și primarii de Roman și Bicaz.

”Vă transmit în numele meu și a romașcanilor, salutul de bine către municipiul Piatra-Neamț, cetate veche, perlă a Moldovei din  vechime dar care a dovedit acest renume mai cu seamă în ultimii ani în care a devenit o emblemă pentru Moldova și pentru țară, prin lucrările realizate aici, prin lucrurile frumoase făcute. Țin în numele romașcanilor să vă ureze toate cele bune, să aveți zile frumuoase și bune și să vă bucurați de ele într-un oraș din ce în ce mai frumos și mai respectat în țară dar și în afară”, a declarat primarul de Roman, Laurențiu Dan Leoreanu.zile oras 3

”Sunt copleșit de emoții, este pentru prima dată când particip la un eveniment de asemenea amploare. Aduc salutul și urările bicăjenilor, cei care trăiesc la poale de Ceahlău. Sunteți fericiți, sunteți locuitori ai municipiului reședință de județ, declarat pe bună dreptate Perlă a Moldovei. Suntem o țâră invidioși pentru dumneavoastră dar este o invidie constructivă pentru că vrem să realizăm și noi măcar o parte din ce s-a realizat la Piatra-Neamț”, a spus primarul de Bicaz, Nicolae Sălgean.zile oras 4

La Piatra-Neamț au sosit, ca în fiecare an, grație relațiilor menținute de Vasile Ouatu, și reprezentanții orașelor Orhei, Chișinău și Hliboca.

”Sunt foarte bucuroasă pentru invitație și ospitalitate și dorim realizări frumoase și succese tuturor pietrenilor”, a declarat Ala Savin, viceprimar de Orhei.

”Mulțumim pentru invitație și că suntem alături de dumneavoastră, Urăm prosperitate și succese în toate”, a spus Rodica Ursu, șefa delegației orașului Chișinău.

”Nu o să vorbesc în limba ucraineană ci o să vorbesc în limba română pentru că vin din nordul Bucovinei, o zonă populată cu peste 200.000 români. Vin din orășelul Hliboca, o localitate pitorească din partea de nord a Bucovinei istorice, la 4 kilometri de legendarii Codrii Cosminului unde Ștefan cel Mare a bătut vrăjmașii în 1497. Sunt acei Codri ai Cosminului despre care Barbu Ștefănescu Delavrancea a scris atât de frumos în legendele sale: Moldova nu a fost a strămoșilor, nu este a mea ci a urmașilor urmașilor noștri. La mulți ani Piatra-Neamț”, a declarat Nicolae Șapcă, șeful delegației orașului Hliboca – Ucraina.

zile oras 7zile oras 8
zile oras 2zile oraszile oras1PROGRAMUL COMPLET AL ZILELOR MUNICIPIULUI PIATRA NEAMȚ 2015! CLICK PE POZĂ PENTRU A MĂRI!

zile oras1zile oras2

 

Articolul anterior

EXCLUSIV Luptă în 2 pentru administrarea parcărilor din Piatra-Neamţ!

Articolul următor

Cioacă de Neamț a fost condamnat la 20 ani închisoare!

Un comentariu

  • LA MULTI ANI ,DRAGI OAMENI CU SUFLETE FRUMOASE!!!!!LA MULTI ANI,PIATRA NEAMT!!!!!!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *