Încep lucrările de la Oncologia SJU Piatra-Neamţ, investiţie de 20 milioane lei
Coordonatorul filialei PRO România Neamț, Liviu Harbuz, a transmis, vineri, un mesaj că îl va vota pe Klaus Iohannis în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale.
Liviu Harbuz a cerut tuturor membrilor și simpatizanților PRO România Neamț, dar și votanților lui Mircea Diaconu, să iasă duminică în număr cât mai mare la vot.
”După cea mai mare nenorocire pentru România, care a însemnat Guvernarea Dăncilă – condusă din umbră de Dragnea, și după această campanie plină de fake-news am decis să îl aleg pe Klaus Iohannis. Mesajul pentru membrii partidului este să iasă la vot pentru că fiecare vot contează”, a declarat Liviu Harbuz.
Candidatul susținut de PRO România, Mircea Diaconu, a fost votat în județul Neamț de aproape 21.500 persoane, adică 11%.
Pentru Klaus Iohannis și-au anunțat susținerea și filialele USR Neamț și PMP Neamț.
Dan Barna (USR) a obținut în Neamț 23.500 voturi, adică puțin peste 12% iar candidatul PMP, Theodor Paleologu a primit aproape 11.500 voturi în Neamț, adică aproape de 6 procente.










