ISSN 2457 - 3973

Lumina Învierii, adusă în Neamț de la Mormântul Sfânt. Uite cum vine Sfânta Lumina la Ierusalim.

Lumina Învierii va fi adusă în Neamț de la Mormântul Sfânt de la Ierusalim.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în seara zilei de sâmbătă, 27 aprilie 2019, o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va aduce Sfânta Lumină de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cu un avion special, a declarat arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Ioachim Băcăuanul. Sfânta Lumina va ajunge astfel în fiecare mitropolie și, de aici, va fi luată de preoții din toate parohiile. Astfel, creștinii-ortodocși din județul Neamț vor lua Lumină adusă de la Sfântul Mormânt de la Ierusalim.

Dar cum se întâmplă minunea, an de an, la Mormântul Sfânt de la Ierusalim?

Sfânta Lumină se aprinde pe Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, ziua, între orele 12.30-13.30, în timpul Vecerniei Mari. Sfânta Lumină se aprinde doar la ortodocsi, ca o dovadă incontestabilă că numai ei păstrează dreapta credință apostolică.

Mormântul Sfânt este controlat încă din noaptea Vinerii Mari, după prohod, de către polițiști civili necreștini – un arab, un turc și o persoană din partea statului Israel. Aceștia verifică toate obiectele din interior să nu aibă vreo sursă de foc, verifică lespedea Sfântului Mormânt și controlează corporal pe arhiereul grec care presară vată pe Mormântul Domnului. Apoi se sting toate luminile și se pecetluiește ușa Sfântului Mormânt cu două mari peceți, benzi de pânză albă cu ceară și sigilii la capete, în formă de X. Gardienii rămân de pază la ușa Mormântului până când se aprinde Sfânta Lumină.

Procesiunea pentru Vecernia Sâmbetei Mari se formează la sediul Patriarhiei Ortodoxe. Toți slujitorii se îmbracă în odajdii albe. La ora 9.00, procesiunea pornește spre Biserica Sfântului Mormânt. Înainte merg patru “dragomani”, civili greci, cu toiege metalice în mâini, pentru a anunța începerea procesiunii: apoi urmează 2 diaconi care duc pe mâini Sfânta Cruce care are în ea lemn din Crucea Mântuitorului. Apoi urmează cortegiul sutelor de slujitori, care străbate culoarul viu al miilor de închinători, ce umplu toate ulițele, curtea, biserica, galeriile.

În biserică, slujitorii, în frunte cu Patriarhul, se opresc în fața Sfântului Mormânt pecetluit. Apoi înconjoară de 3 ori Sfântul Mormânt pe partea dreaptă, în sunetul clopotelor, cântând “Învierea Ta, Hristoase. Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri și pe noi, pe pământ, ne învrednicește cu inima curată să Te slăvim”.

La a treia ocolire se cântă imnul vecerniei de la vohod “Lumina lină a sfintei slave”. Apoi patriarhul cu toți slujitorii se retrag în altarul bisericii ortodoxe de vizavi și stau în așteptare. Între timp, vin diferiți delegați oficiali, autorități locale și bisericesti armene, romano-catolice și copte. Miile de credincioși stau cu felinarele speciale în mâini să ducă acasă, în țara lor, Sfânta LuminĂ. Cei mai mulți însă, țin în mâini câte un mănunchi de 33 de lumânări albe, legate între ele, pe care este imprimată icoana Învierii Domnului, ca să le aprindă la vreme.

Acest mănunchi simbolizează numărul anilor pe care i-a trăit Mântuitorul pe pământ. Se face o tăcere mormântală! Fiecare se roagă, fiecare așteaptă cu emoție Lumina divină, fiecare stă concentrat în sine însuși, cuprins de fiorul tainic al minunii.

Pe la orele 11.30 vin de la Betleem câteva sute de arabi ortodocși, să ia Sfânta Lumină. Ei sunt foarte evlavioși, dar și gălăgioși în același timp, înconjoară Sfântul Mormânt, se roagă tare cu mâinile în sus, se urcă unii pe umerii altora, se agață de pereții baldachinului Sfântului Mormânt, de jur-împrejur și ridică mâinile cerând Sfânta Lumină: “Doamne, trimite-ne din cer Lumină!”.

În jurul orei 12, in timp ce preotii stau la vohod de la altarul Bisericii Invierii pana la Sfantul Mormant, patriarhul se dezbraca de omofor, de sacos si de mitra, si ramane numai in stihar alb, cu epitrahil, manecute si brau. Apoi este condus de doi diaconi si de eclesiarhul bisericii in fata Sfantului Mormant. Aici, mai intai este controlat peste tot de politisti necrestini, in prezenta reprezentantilor oficiali armeni, romano-catolici si copti, sa nu aiba vreo sursa de foc. Apoi patriarhul desigileaza usa Sfantului Mormant, prin ruperea pecetilor si intra in prima incapere, numita “Capela Ingerului”, insotit, dupa traditie, de un arab musulman. Diaconii si eclesiarhul raman afara, la usa. Ceara de la cele patru sigilii se aduna intr-o cupa de argint si se duce la altar, unde se pastreaza pana la Pastele anului urmator.

Patriarhul intra apoi in a doua incapere si ingenuncheaza in fata lespedei Sfantului Mormant, iar musulmanul ramane in Capela Ingerului si supravegheaza. Se sting toate lumanarile, candelele, luminile, in biserica se face o mare tacere. Emotia minunii cuprinde pe toti. Numai arabii agatati deasupra fac mereu semne de implorare a Sfintei Lumini. Se zice ca daca nu vin arabii sa se roage, intarzie venirea Sfintei Lumini. Toti se roaga strigand “Doamne, da-ne Lumina!” “Sa vina Lumina!”, “Trimite-ne din cer lumina!”

Dupa 15-20 de minute de fierbinte rugaciune, toata lumea din biserica observa o lumina puternica, ca o scanteie luminoasa de fulger, coborand in zigzag prin cupola mare a Bisericii, in multime se aud glasuri de emotie in toate limbile. Scanteia dumnezeiasca coboara deasupra Capelei Sfantului Mormant, ca un glob de lumina ce se sfarama in mici bucaati. Apoi intra inauntru ca o subtire raza de foc. Coboara pe lespedea Mormantului si aprinde vata presarata deasupra. Deja vata si lespedea se incarca de o roua divina, in timpul rugaciunii. In aceasta clipa Sfanta Lumina a venit! Minunea s-a savarsit! Multimile asteapta cu nerabdare Sfanta Lumina, cu mainile intinse. Fruntile si obrajii tuturor sunt transpirate de emotia minunii! O mare bucurie si trezire spirituala se savarseste in inimile si constiintele tuturor.

Patriarhul aduna cu mainile vata aprinsa de o flacara galben-verzuie, care timp de cateva minute nu arde. Apoi pune vata aprinsa in doua cupe de aur cu gauri si iese in Capela Ingerului. Aici aprinde doua buchete mari de cate 33 de lumanari, in prezenta musulmanului, iar cupele aprinse le da, pe doua ferestre mici, afara, la cei doi diaconi ortodocsi. Acestia duc o cupa la Sfantul Altar, iar a doua la biserica Sfintilor Imparati Constantin si Elena de la Patriarhie. Apoi patriarhul iese in fata Sfantului Mormant cu cele doua faclii aprinse si striga de trei ori: “Veniti de luati lumina!”

Minunea continua, in clipa cand patriarhul iese din Sfantul Mormant, se aprind singure cele sase candele ale ortodocsilor de deasupra, o parte de lumanari din sfesnice si candelele din Altarul Bisericii Mari, sub privirile uimite ale tuturor. Apoi, doi diaconi iau pe patriarh si il duc in Sfantul Altar, in cel mult trei minute, toti credinciosii adunati aprind felinarele si buchetele de cate 33 de lumanari. Biserica este parca o flacara vie. Multi se ating de flacara cu fata, cu mainile, cu hainele, pentru binecuvantare, fara a se arde. Abia dupa cateva minute flacara arde in mod normal. Tot acum iau Sfanta Lumina de la patriarh, romano-catolicii, armenii si coptii si o duc in altarele lor. unde o pastreaza tot anul. La urma, patriarhul tine o scurta predica de multumita Mantuitorului si de intarire a credintei ortodoxe. Timp de doua ore se scurg zeci de mii de pelerini prin fata Sfantului Mormant, cu Sfanta Lumina in maini si cu caldura credintei in inimi. La orele 3 dupa amiaza Vecernia si procesiunea Sfintei Lumini iau sfarsit. Pelerinii se intorc la gazdele lor, cu fetele luminate si cu faclii aprinse, zicand fiecare in limba sa: “Slava Tie. Mantuitorule, pentru aceasta negraita minune!” In noaptea de Sfintele Pasti la ora 11 se pornesc din nou in mare procesiune, de la patriarhie spre Biserica Sfantului Mormant, toti slujitorii in frunte cu patriarhul, inainte merg cei patru dragomani, apoi saisprezece diaconi cu prapuri, doi diaconi cu Crucea mare de procesiuni, in care se afla lemn din Crucea Mantuitorului si, in continuare, preotii, episcopii, patriarhul si mii de credinciosi.

La intrarea in marea biserica, intai se inconjoara de trei ori Sfantul Mormant cu crucea si cu faclii aprinse din Sfanta Lumina, cantand “Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcand si celor din mormanturi viata daruindu-le”. Apoi se citeste Evanghelia Invierii in fata Sfantului Mormant si se incepe slujba Invierii, dupa randuiala. In timpul cantarii fiecarei pesne, un arhiereu, cu cativa preoti si diaconi, cu Crucea si cu Sfanta Lumina in maini cadeste si inconjoara Mormantul Domnului. Dupa slujba Invierii se face in continuare Sfanta Liturghie pe Sfantul Mormant. Slujeste patriarhul cu mai multi preoti si diaconi. Slujba este mareata, dumnezeiasca! Inimile tuturor simt din belsug bucuria Invierii. La ora 2 dupa miezul noptii. Liturghia Invierii ia sfarsit.

sursa: crestinortodox.ro

Articolul anterior

Regal de muzică folk la ”B Zone Folk” Târgu-Neamț 2019

Articolul următor

Spitalul Regional Iași bate pasul pe loc. Verde de la Comisia Europeană, roșu de la Guvern

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *