Încep lucrările de la Oncologia SJU Piatra-Neamţ, investiţie de 20 milioane lei
Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a declarat, marţi, că vacanţa de primăvară din acest an va fi prelungită, din cauza pandemiei de COVID-19.
Astfel, elevii vor intra în vacanţă pe 2 aprilie şi vor reveni la şcoală pe 4 mai, după sărbătorile de Paşte.
Totodată, evaluările la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor avea loc în luna mai.
„”Pentru ca perturbările să fie minime, am propus o serie de modificări în structura anului şcolar. (…) Propunând o vacanţă de primăvară care să înceapă în data de 2 aprilie până în data de 4 mai, această vacanţă va cuprinde perioada Sărbătorilor Pascale, fie că vorbim de Sărbătorile Pascale Catolice în data de 4 aprilie, fie că vorbim de cele ortodoxe în data de 2 mai. Vacanţa de primăvară – prelungită cu trei săptămâni, începând cu data de 2 aprilie până pe data de 4 mai. În acest fel, perioada lunii aprilie, care este cea mai critică din perspectivă epidemiologică, va beneficia de o scădere a mobilităţii prin acordarea acestei vacanţe în tot sistemul de învăţământ preuniversitar. (…) Şcolile rămân deschise până pe 1 aprilie iar din 2 aprilie, şcolile vor intra în vacanţă. În vacanţă nu sunt cursuri on-line. Vacanţa este vacanţă!”, a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Examenul de bacalaureat va fi derulat conform programei iniţiale.
Admiterea la liceu va avea loc după data de 8 iulie pentru că Evaluarea Naţională va avea loc în perioada 5 – 8 aprilie.









