Pietrenii sunt invitați să întâmpine Noul An în Piața Ștefan cel Mare (program)
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a avut miercuri o declarație publică în care a explicat că CJ Neamț avea suficiente fonduri pentru a plăti salariile angajaților DGASPC.
Ministrul Cîțu a explicat că CJ Neamț avea la 31 octombrie, la secția de funcționare, 19,7 milioane lei, iar excedentul din anii anteriori rămas neutilizat era de 41,5 milioane lei. De asemenea, din TVA defalcată exista suma de 108,4 milioane lei din care fusese utilizată suma de 94,6 milioane lei.
”Avem dovada incontestabilă că Ionel Arsene a mințit legat de banii pentru salariile de la DGASPC! Ministrul de Finanțe s-a uitat în situația financiară a Consiliului Județean Neamț, unde a constatat că banii au existat în visteria județului încă de la începutul anului. Ca și în multe alte chestiuni din Neamț, Ionel Arsene nu este soluția, Ionel Arsene este problema! Reiterăm apelul ministrului de Finanțe, care le sugerează președinților de CJ care fac astfel de blocaje de plăți să înceteze cu această practică. Lupta politică este una, chiar onorabilă dacă este dusă cu respect și fair-play, dar a folosi veniturile unor oameni în scopuri politice este degradant. Chiar și pentru Ionel Arsene”, a declarat conducerea PNL Neamț.