ISSN 2457 - 3973

Minorii din Neamţ care au tâlhărit fără milă un om al străzii au fost arestaţi (VIDEO)

Minorii care au tâlhărit fără milă un om al străzii din Roman, au filmat şi apoi au postat întreaga faptă, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

Reamintim că, pe 18 ianuarie 2023, polițiștii de investigații criminale, din cadrul Poliției municipiului Roman s-au sesizat din oficiu cu privire la un material postat în mediul online, în care o persoană este agresată de mai mulți tineri și deposedată de un telefon mobil și o sumă de bani.

„La data de 18 ianuarie, atât persoana vătămată cât și persoanele bănuite de comiterea faptei au fost identificate de polițiști, fiind conduse la sediul Poliției municipiului Roman, în vederea continuării cercetărilor. Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în perioada noiembrie-decembrie 2022, în timp ce un bărbat, în vârstă de 63 de ani, din Roman, se afla într-un spațiu improvizat, din municipiul Roman, ar fi fost agresat de doi minori de 17 ani, care i-ar fi sustras un telefon mobil și suma de 3 lei, fiindu-i cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 200 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.

În baza probatoriului administrat, polițiștii i-au reținut pe cei doi minori, din municipiul Roman, pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Judecătorii i-au trimis după gratii pentru (cel puţin) 30 zile!

Articolul anterior

A murit pietonul accidentat pe DN2, la Horia

Articolul următor

Preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene, întâlnire de lucru pe tema Sănătății nemțene

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *