Bazinele VIP din Ștrandul Piatra-Neamţ, închise temporar din cauza apei neconforme
MODALITĂŢI DE MONITORIZARE A PARCURSULUI INDIVIDUAL ŞI DE CREŞTERE A RANDAMENTULUI ŞCOLAR
Prof. Bistriceanu Ioana
Colegiul Tehnic Forestier Piatra-Neamț
STUDIU DE SPECIALITATE
Într-un învăţământ cu pretenţii de modernitate orice cadru didactic care cunoaşte complexitatea conceptului de evaluare şi a problematicii acestuia trebuie să răspundă la următoarele întrebări
- De ce evaluez ?
- a) Pentru a obţine informaţii privind învăţarea de către elev ?
- b) Pentru că doresc să ajut elevii care au dificultăţi ?
- c) Pentru că elevul are nevoie ?
- d) Pentru a analiza greşelile elevului ? etc.
- Cum evaluez ?
- a) Prin examene, prin teste ?
- b) Prin observaţii continue ?
- c) Prin instrumente elaborate pe bază de competenţe ?
- d) Prin mai multe tehnici sau pritr-una singură ?
- Cui serveşte evaluarea ?
- a) Elevului ?
- b) Profesorului ?
- c) Părinţilor ?
- d) Menţinerii disciplinei ?
- e) Societăţii ?
Ce doresc să evaluez ?
- a) Cunoştinţe ?
- b) Atitudini şi comportamente ?
- c) Procesul învăţării ?
- d) Produsul ?
Din perspectiva elevului, evaluarea orientează şi dirijează învăţarea, formează motivaţia faţă de învăţare, e un mijloc eficace de asigurare a succesului etc.
Din perspectiva profesorului, evaluarea este necesară pentru că permite culegerea de informaţii, sugerează căi de perfecţionare a stilului didactic şi identifică dificultăţile elevilor.
Evaluarea școlară trebuie să fie dinamică, centrată pe procesele mentale ale elevului, să formeze autoreglarea, autoreflectia, să înlocuiască acea reflectie statică, bazată pe control, examinare, sancțiune. În acest fel se poate ajunge la învătarea asistată de evaluare. Din perspectiva modernă “a evalua” înseamnă a desfăsura o activitate care însoțește pas cu pas procesul de predare–învățare.
În acest sens, evaluarea nu mai este privită ca acţiune de “rutină”, întreprinsă numai în scopul “cunoaşterii” rezultatelor şi chemată să “sancţioneze” pozitiv sau negativ, printr-o judecată de valoare, nivelul atins în pregătirea elevilor, ori să opereze o selecţie. Ea este menită să ofere informaţii despre calitatea predării şi a învăţării, să le orienteze şi stimuleze făcându-le mai productive. Astfel, evaluarea îndeplineşte, în ansamblul activităţii instructiv-educative, un rol formativ şi stimulator.
Pe termen scurt, evaluarea realizează funcția de consolidare a învățării deja produse, precum și de a pregăti și regla un nou ciclu de învătare.
Pe termen mediu și lung, evaluarea sprijină demersul de stabilire a celor mai potrivite obiective de învățare, influențează alegerea strategiilor de învățare și determină motivația elevilor și exercitarea capacității de autoapreciere. În plus, evaluarea modelează capacitatea elevilor de a reține și de a aplica ceea ce au învățat în contexte cunoscute sau noi.
O evaluare eficientă presupune extensia actului evaluării către accentuarea activităţii elevilor. Cele mai eficace metode de întărire a activității elevilor sunt determinate de atitudinea cadrului didactic față de elev.
Încurajarea fiecărui elev în fiecare lecție îl determină pe elev să înțeleagă faptul că îi este recunoscut efortul și progresul pe care îl face ca să învețe. I se vorbește prietenos menținând o atitudine binevoitoare și atunci când elevul nu reușește să realizeze nimic prin efortul propriu.
Centrarea aprecierilor pe munca elevului și nu pe sine însuși se face cu scopul de a-l determina pe elev să se mobilizeze în realizarea sarcinii de lucru pentru perfecționarea abilităților.
Centrarea pe un anumit elev
-elevul trebuie să fie apreciat pentru o realizare a sa personală, nu a întregului grup din care face parte;
-laudele care se fac nu trebuie să se bazeze pe comparația cu alți elevi;
-se acordă o atenție deosebită elevilor slabi care au cea mai mare nevoie de apreciere.
Specificarea motivului aprecierii
-lauda indică valoarea unei realizări concrete și trebuie focalizată pe tema dusă la îndeplinire;
-întotdeauna se menționează pentru ce se oferă lauda pentru a nu avea caracter depreciativ.
Sinceritatea în emiterea aprecierii
-cadrul didactic oferă laudele spontan și sincer;
-emiterea laudelor lipsite de conținut, într-un mod reflex nu sunt motivante și provoacă un comportament nepotrivit elevilor.
Extensia actului evaluării către accentuarea activității elevilor este singura unealtă puternică la îndemâna dascălului
Evaluarea este eficientă dacă evaluatorul:
-cunoaște ceea ce trebuie să evalueze;
-stabilește cu rigoare obiectivele ce trebuie realizate;
-folosește tehnicile și instrumentele cele mai bune de evaluat.
Tehnicile și instrumentele trebuie diversificate în funcție de:
-nivelul de pregătire al clasei;
-vârsta elevilor;
-distribuția performanțelor copiilor de la “foarte bune” la “bune” și “mediocre”;
-profilul psihologic al clasei dar și al fiecărui copil în parte.
Există destule cadre didactice care folosesc un număr restrâns de modalități și tehnici de evaluare (chestionarea sau examinarea orală, probele scrise sub forma unor întrebări cu răspunsuri libere, rezolvări de exerciţii ). Acest lucru se întâmplă fie datorită faptului că rutina îşi spune cuvântul şi nu mai doresc să încerce ceva nou, fie faptului că folosirea unor metode complementare de evaluare(observarea sistematică a activităţii și comportamentului elevilor , referatul, proiectul, portofoliul,autoevaluarea) necesită un efort din partea dascălului, dar şi o pregătire specială a elevului pentru a face faţă noilor tipuri de solicitări.
Există destule cadre didactice care folosesc un număr restrâns de modalități și tehnici de evaluare (chestionarea sau examinarea orală, probele scrise sub forma unor întrebări cu răspunsuri libere, rezolvări de exerciţii ).
Unele metode de evaluare ( de exemplu, proiectul, portofoliul, eseul) necesită un exerciţiu îndelungat pentru a se ajunge la rezultatul dorit, deşi efectul în planul formării gândirii elevului este unul deosebit de important. Practicarea unei varietăţi de metode şi tehnici de evaluare trebuie să fie o constantă a strategiilor noastre de instruire.
Învăţarea individualizată este un mod de abordare educaţională care vizează contribuţia fiecărui copil adusă la situaţia predării şi învăţarii. Permisa acestui mod de abordare este aceea că, niciodată, doi copii nu încep o activitate educaţională în acelaşi fel. Copiii contribuie la o activitate cu propriile lor experienţe, atitudini, calităţi abilităţi, personalitate etc. De aceea, pentru a preda într-un mod eficient, cadrul didactic trebuie să fie receptiv la aceste diferenţe. Predarea individualizaţă are loc atunci când cadrul didactic şi copilul se influenţează reciproc, între ei stabilindu-se o relaţie de comunicare bazată pe încredere şi sinceritate.
Prin observarea atentă a copiilor şi prin indentificarea intereselor şi potenţialului acestora, dascălul ajută copii să-şi rezolve problemele prin metode care se potrivesc cu stilurile lor de învăţare. Copilul nu trebuie să fie un ,,vas gol “, pe care dascălul îl ,,umple” cu informaţii, ci ajutat de profesor să-și construiască o bază de cunoştinţe
Abordând stilul învăţării individualizate, clasa devine un mediu dinamic şi mereu în schimbare, în care dascălii pot dovedi că apreciază pe fiecare dintre copii şi pe toţi copiii.
În elaborarea unei lecţii trebuie să implicăm cât mai multe inteligenţe. De aceea, înaintea orei, trebuie să ne punem următoarele întrebări:
-Cum pot să folosesc cuvântul scris sau vorbit la oră?
-Cum pot să includ calcule, gândirea critică, clasificări?
-Cum pot să folosesc culorile, graficele, desenul?
-Când pot să folosesc ritmuri diferite, sunete din mediul înconjurător, muzica?
-La ce moment al lecţiei ar fi potrivit un exerciţiu bazat pe mişcare, o dramatizare sau un exerciţiu de rol?
-Când este important să utilizez timpul şi spaţiul în mod individual?
-Când folosesc lucrul în perechi şi grup mic şi care sunt criteriile după care alcătuiesc grupurile?
-Când pot să folosesc tipare, clasificări și asociaţii cu mediul înconjurător, cu viaţa de zi cu zi?
concluzii
Evaluarea este un moment în cadrul învăţării, la fel de important ca şi predarea, de aceea ea trebuie aplicată atât asupra elevilor cât şi asupra profesorilor. Cu alte cuvinte, în viitor va fi nevoie de mai multe cadre didactice care să fie capabile întâi să se autoevalueze, iar apoi acestea să aplice elevilor metodele de evaluare adecvate fiecărui moment al învăţării şi fiecărei discipline în parte.
BIBLIOGRAFIE :
– Cristea Sorin – „Pedagogie generală” – Editura Didactică, Bucureşti, 1996
– Constantin Cucoş- „Psihopedagogie pentru examenele de definitivat şi grade didactice”, Polirom, Iaşi, 1998
– Constantin Cucoş – „Pedagogie” – Editura Didactică, Bucureşti, 1996
– Ioan Nicola – „Tratat de pedagogie şcolară” – Editura Didactică, Bucureşti, 1996
– Radu, I, T.- „Evaluarea în procesul didactic”, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică – L4.,2000.
– Radu I T- „Învățământul diferențiat”, Editura Didactică și Pedagogică, București
