Refuz să cred că, în cazul Apa Serv, PSD Neamț pune mai presus interesele de partid decât cele ale comunității
În urma articolelor din presa locală şi a zvonurilor care circulă în opinia publică cu privire la o posibilă schimbare a conducerii companiei judeţene Apa Serv S.A, aflată în subordinea Consiliului Judeţean, în calitate de ocupant al unei funcții în administrația locală mă simt obligată să trag un semnal public de alarmă cu privire la această posibilă situaţie.
Mai mulţi jurnalişti au vorbit despre acest scenariu care ar avea ca miză gestionarea fondurilor proiectului de extindere a reţelei de apă şi canal, proiect ce va fi derulat cu fonduri europene în valoare de peste 150 de milioane de euro. Iar scenariile puse pe tapet de presa locală par veridice ținând cont că în ultima vreme am avut parte de amenințări cu demiterea a conducerii companiei Apa Serv, dar și de demisii din Adunarea Generală a Acționarilor.
Refuz să cred că un proiect de o asemenea anvergură şi de o importanţă atât de mare pentru locuitorii judeţului Neamţ poate constitui o miză personală, ajungând astfel să fie deturnat şi folosit în beneficiul unui partid sau a unor persoane. Refuz să cred că există premisele ca pentru unii membri ai PSD sau UNPR gradul de iresponsabilitate să fie atât de mare încât interesele personale şi de partid să fie puse înaintea interesului comunităţii. De aceea mă simt obligată să am această poziţie publică şi să afirm răspicat că scenariul vehiculat de presă nu trebuie să devină realitate.
Ne-am obişnuit ca pentru „stânga” politică transparența şi competența în administraţie să fie vorbe goale, ne-am obişnuit ca pentru guvernul actual investiţiile şi zona Moldovei să nu reprezinte priorităţi, însă măcar atunci când avem şansa să accesăm fonduri europene în scopul implementării unor proiecte vitale pentru judeţul Neamţ să fim siguri că aceste proiecte sunt duse la capăt fără implicarea unor figuri politice obişnuite cu „căpuşarea” fondurilor publice.
Închei prin a ruga presa locală să sesizeze în continuare orice fapt care ridică semne de întrebare legat de acest posibil scenariu „negru” pentru judeţul Neamţ şi asigur pe toată lumea că Partidul Naţional Liberal, prin reprezentanţii săi care ocupă funcţii în administraţie, va face tot ce-i stă în putinţă pentru a se asigura că acest proiect de extindere a reţelei de apă-canal nu va fi „virusat” politic, aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori în administraţia „roşie”.
Monica Anton, consilier municipal PNL Neamț
Un comentariu
vai cata intelepciune la aceasta doamna imaculata si noul simbol al pnl.cred ca e mai tare decat gorghiu poate are si doctoratul si nu ne-a spus.dar de cand doamna monica este consilier municipal(nu local cum zice legea) ?eu stiam ca ajutata de marius a fost aleasa consilier local ppdd-filiala farcaseanu iar prin ordonanta traseistilor a ales independenta.acum fiindca pnl sta la panda pentru os pac monica e consilier pnl.precizez ca ordonanta trseistilor permite o singura data sa pleci unde te taie capul si nu de cate ori vrei tu chiar daca esti marea avocata anton monica(fosta ivu de agapia) .parerea ei despre apaserv conteaza zero barat la cata expertiza are in acest domeniu.nu inteleg ce cauta poza cu chipul ei.credeti ca nu o cunoastem?