Deputatul Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț a apreciat că președintele Consiliului Județean, Emilia Arcan (PSD) a răspuns imediat solicitării lui de a prezenta soluțiile privind dezinfectarea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, după ce unitatea sanitară a apărut pe lista celor 50 de spitale care s-au aprovizionat de la Hexi Pharma.
Cozmanciuc a declarat că trece peste atacurile la persoană și jignirile aduse de președinta CJ Neamț și apreciază că măcar nemțenii au primit un răspuns cu privire la situația spitalului.
”Afirmam ieri, într-un alt comunicat de presă, că includerea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț printre cele cu probleme în ceea ce privește soluțiile de dezinfecție necesită în primul rând o comunicare transparentă cu cetățenii din partea autorităților nemțene. Acest lucru îl reproșam conducerii Consiliului Județean Neamț: că în situații de criză, datoria autorităților e să comunice cu populația. Mă bucur că acest lucru s-a întâmplat, chiar dacă de abia în urma reacției mele de ieri.
Totodată, pentru că am reușit performanța să fac o autoritate publică să comunice într-o situație de criză, am să trec cu vederea atacul la persoană și jignirile care au venit la pachet din partea conducerii Consiliului Județean Neamț. Există o obișnuință în atacul la persoană în luările de poziție ale celor de la PSD Neamț, iar acest lucru este sesizat de toată lumea. Cred însă că de această dată au căzut în propria plasă. Nerăbdători să-și transmită principalul mesaj, cel de atac la persoană, n-au conștientizat că prin răspunsul pe care mi l-au dat îmi dau și dreptate. Consiliul Județean Neamț n-a avut niciun punct de vedere oficial cu privire la problema dezinfectanților din Spitalul Județean Neamț, deși spitalul este în subordinea acestei instituții, până când nu a răspuns la comunicatul meu de presă prin care sesizam lipsa reacției.
Închei prin a sublinia încă o dată crezul Partidului Național Liberal Neamț cu privire la campania electorală ce se află în curs: dezbatere și prezentare de idei și proiecte, nu jigniri și atacuri la personă gratuite. Cu toate că adversarii noștri nu se pot debarasa de vechile obiceiuri, lucru demonstrat și cu această ocazie, noi ne vom respecta promisiunea de a face o campanie electorală diferită și decentă”, a declarat deputatul Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț și candidatul liberalilor la funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț.