Continuă criza apei la Târgu-Neamț și comunele învecinate (luni – 24 august 2026)
Deputatul Mugur Cozmanciuc, preşedintele organizaţiei PNL Neamţ, a declarat, vineri, că autostrada ”Unirii” (Ungheni – Iaşi – Tg Neamţ – Tg Mureş) va fi construită.
Liderul PNL Neamţ a explicat că această autostradă a rămas o prioritate pentru Guvernul Orban iar parlamentarii liberali din Moldova se vor bate pentru acest obiectiv.
”Autostrada va fi construită, cred clar acest lucru. Guvernul PNL, care este şi acum şi care va fi şi după alegerile anticipate sau la termen, va realiza o dezvoltare echitabilă şi unitară a României. Dacă până acum a stagnat acest obiectiv este pentru că cei de la PSD au vrut asta, fără să respecte legea. Dar Guvernul PNL va realiza şi acest obiectiv”, a declarat Mugur Cozmanciuc.
Pe de altă parte, senatorul PNL Eugen Ţapu Nazare a subliniat că introducerea Autostrăzii A8, de către Guvernul PSD, pe lista parteneriatelor publice-private, a fost de fapt o strategie de a bloca investiţia la Comisia de Prognoză.
„O modalitate de tergiversare a construirii din partea PSD a fost parteneriatul public-privat, ceea ce este aproape imposibil. Guvernul PNL a scos autostrada din acest parteneriat şi se va face pe buget naţional şi pe fonduri europene”, a declarat senatorul Eugen Ţapu Nazare.
La rândul său, deputatul Laurenţiu Leoreanu a explicat că vor demara studiile de fezabilitate şi pentru indicatorii tehnico-economici iar la începutul anului 2021 va fi dată o soluţie de finanţare.
”Primele lucrări la Autostrada Unirii pot începe în 2021 atunci când vor fi gata studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pe baza cărora se va decide sursa de finanţare. Vom asigura finanţarea prin fonduri europene sau Banca Europeană de Dezvoltare”, a declarat deputatul Laurenţiu Leoreanu.
Pe 20 ianuarie, ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a anunţat că în bugetul pe anul în curs sunt cuprinse sumele de bani necesare studiului de fezabilitate pentru Autostrada A8.
Florin Cîțu a declarat atunci că la capitolul investiții sunt alocate 4,5 procente din Produsul Intern Brut, respectiv 50 de miliarde de lei.
”Am altă filosofie: hai să facem unu-două proiecte mari, să le începem şi să le facem. Nu putem să ne împărţim iarăşi în o mie de proiecte, să le punem pe hârtie şi să nu facem nimic. Astea mari sunt două autostrăzi mari şi late pe care vrem să le începem să le facem şi o a treia pentru care ministrul Transporturilor a găsit deja o soluţie temporară. Avem Sibiu-Piteşti, care trebuie făcută, avem Autostrada Unirii, care trebuie făcută, şi Comarnic-Braşov. Acestea sunt trei chestii pe care vrem să le facem să arătăm că se pot face. Bugetele în ultimii ani au fost piperate cu tot felul de proiecte care au fost bugetate şi nu s-a făcut niciodată. Banii au fost acolo doar pentru a fi luaţi în timpul anului şi duşi în altă parte”, declara ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu.








