ISSN 2457 - 3973

Mugur Cozmanciuc: Nu accept jocuri de culise în PNL Neamț!

Nu voi accepta jocuri de culise în PNL Neam și vom lua măsuri împotriva celor care fac așa ceva, a declarat, pentru newsallert.ro, deputatul Mugur Cozmanciuc, co-președintele PNL Neamț. Acesta a reacționat imediat la situația prezentată de noi în comuna Bârgăuani, acolo unde se vorbește de un non-combat la alegerile locale de anul viitor din partea celor care conduc organizațiile PNL și UNPR.
”Dacă situația de la Bârgăuani se confirmă, atunci este una de neacceptat. Sunt decis să iau măsuri împotriva celor care fac jocuri de culise la nivel local în detrimetul alegătorilor și simpatizanților PNL. Nu sunt dispus să accept acest tip de politică în nici un consiliu local unde PNL are reprezentanți. Aceste atitudini vor fi puse în discuția Biroului Politic Județean al PNL. Este cunoscut și faptul că social-democrații din județul Neamț fac tot felul de presiuni politice asupra unor aleși locali ai PNL știind faptul că liberalii din Neamț au șanse reale să câștige alegerile locale de anul viitor”, a declarat deputatul Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț.
Bârgăuani este una dintre comunele unde jocurile par a fi făcute înainte cu mult de alegerile locale. Președintele filialei locale a PNL este cumătrul primarului iar medicul care ar putea candida din partea PNL stă în casa primăriei. La UNPR, președintele filialei este coordonat de primar după ce a fost numit la insistențele nepotului său și a fiului unui deputat din colegiul 3. Miza primarului de Bârgăuani este să câștige fără drept de apel majoritatea din consiliul local, deziderat cât se poate de normal al oricărui primar. Iar proverbul ”scopul scuză mijloacele” este cu atât mai actual în politică!

Articolul anterior

Viceprimarul Teodorescu (PNL): PSD Neamț pregătește octombrie roșu în învățământ!

Articolul următor

Desfășurare fără precedent! Peste 500 de polițiști sunt în stradă de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *