Mugur Cozmanciuc nu renunță la Autostrada Unirii

Preşedintele PNL Neamț, deputatul Mugur Cozmanciuc, a reiterat, marți, necesitatea unei autostrăzi care să lege Moldova de Ardeal prin județul Neamț.

De altfel, Cozmanciuc pare a fi singurul politician de la nivel înalt, din Neamț, care nu a renunțat la dezvoltarea proiectului Autostrăzii Unirii.

Ceilalți aşteaptă, probabil, startul campaniei electorale la parlamentare pentru a-şi aduce aminte de autostrada Iaşi – Tîrgu Neamț – Târgu Mureş şi lărgirea la 2 benzi pe sens a drumului național Piatra Neamț – Bacău.

„Sunt unul dintre parlamentarii care cer ca legea Centenarului Marii Uniri să fie adoptată cât mai repede. Pentru a marca importanța acestui eveniment, PNL propune o serie de acțiuni care vor duce țara mai departe, pe scara dezvoltării. Însă, în calitate de parlamentar din zona Moldovei, aș reaminti încă o dată un element vital: anul 2018 trebuie să găsească Moldova unită de restul țării prin proiecte de infrastructură”, a declarat deputatul Mugur Cozmanciuc, preşedintele PNL Neamț.

Articolul Anterior

Priveghi la căpătâiul celor 3 tineri din Girov care au murit duminică în accident

Articolul Următor

Sfaturi de la SRI pentru vacanță: Evitați rețelele wi-fi!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite