Încep lucrările de la Oncologia SJU Piatra-Neamţ, investiţie de 20 milioane lei
Mugur Cozmanciuc și Eugen Țapu-Nazare, capii de listă ai PNL Neamț pentru Camera Deputaților, respectiv Senat, au explicat într-un scurt interviu acordat Agerpres, care sunt proiectele lor de candidați.
Întrebările AGERPRES au fost:
1. Care sunt motivele pentru care partidul dumneavoastră v-a selectat pentru a ocupa această primă poziţie pe lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor / Senat?
2. În ce constă proiectul pe care îl oferiţi dumneavoastră alegătorilor? Care sunt, pe scurt, principalele priorităţi pe care vă propuneţi să le urmăriţi pe durata mandatului de parlamentar?
3. Care este părerea dumneavoastră despre votul pe listă de candidaţi? Care consideraţi că sunt avantajele şi dezavantajele acestui tip de vot comparativ cu cel uninominal?
Mugur Cozmanciuc, candidat PNL Neamţ pentru Camera Deputaţilor
1. Pe baza activităţii şi rezultatelor pe care le-am obţinut am fost nominalizat pe prima poziţie a listei la Camera Deputaţilor. Cred că le-am dovedit colegilor mei ce înseamnă munca în echipă. Dacă la început am fost primit cu îndoială, pe parcurs am reuşit să le câştig încrederea, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Vreau să le mulţumesc pentru suportul acordat, dar ştiu că mai avem mult de muncit. Încrederea cetăţenilor se câştigă destul de greu, prin multă muncă şi mai puţine vorbe.
2. Aş vrea să reiterez principalele direcţii pe care le susţine PNL prin programul de guvernare: Infrastructură, Sănătate şi Educaţie. Susţin debirocratizarea, statul să fie în slujba cetăţeanului. Aşa cum ştiţi deja, voi continua să militez pentru dezvoltarea infrastructurii în zona Moldovei, respectiv Autostrada Unirii, pentru dezvoltarea accelerată a judeţului Neamţ în vederea recuperări decalajului în comparaţie cu restul judeţelor, a ţării şi Europei. În următorii 4 ani din calitatea de deputat mi-am propus să aduc în discuţie mai multe propuneri legislative, printre care aş menţiona legea cu un singur articol. La ce se referă mai exact: Instituţiile statului să nu îi solicite cetăţeanului niciun document care se află la o altă instituţie. Şi ar mai fi domenii prioritare asupra cărora voi vrea să îmi aplec atenţia, pe care le menţionez pe scurt: agricultura, zona de munte a judeţului Neamţ, siguranţa alimentară, apărarea, siguranţa naţională şi protejarea mediului, pentru că este o moştenire ce trebuie să o lăsăm generaţiilor viitoare.
3. Cred că votul pe listă ne oferă posibilitatea să avem o campanie care se va concentra pe dezbaterea pe proiecte, construite pe cele două mari ideologii politice: de stânga sau de dreapta. Sigur că sunt importanţi şi candidaţii, dar discuţia se mută pe proiecte. Şi asta cred că e cel mai important. Totodată, prin revenirea la votul pe listă se va îndeplini una dintre cerinţele cetăţenilor: numărul parlamentarilor va scădea la 466. În urma ultimelor alegeri parlamentare a rezultat un Parlament obez. Totodată, votul pe liste permite ca oameni competenţi în anumite domenii, dar cu puţină notorietate sau resurse financiare limitate, să acceadă în Parlament. Dacă prin sistemul de vot uninominal se vorbea mai mult despre proiecte locale, votul pe listă permite parlamentarilor să vină cu proiecte de guvernare, care sunt asumate de partid. Ca o concluzie, sistemul de vot pe listă este mai transparent atât pentru parlamentar, cât şi pentru cetăţean.
Eugen Ţapu Nazare, candidat PNL Neamţ pentru Senat
1. Un procent mare în luarea acestei decizii de către colegii mei îl constituie experienţa pe care am acumulat-o ca parlamentar, dar şi a activităţii specifice din calitatea de preşedinte al Comisiei Economice, din Senat. Când s-a discutat despre formarea listei s-a luat în calcul şi competenţele pe care le deţin cei care s-au înscris în cursă. Vreau să le mulţumesc colegilor mei pentru sprijin, dar sunt conştient că greul de abia acum începe. Pe perioada campaniei voi fi prezent printre oameni ca să le explic de ce e important să voteze proiectul PNL, pentru că înseamnă dezvoltare şi progres, adică o viaţă mai bună pentru ei. În 2012 am obţinut peste 40.000 de voturi, iar acum pentru că sunt cel care deschide lista la Senat mi-am propus să iau peste 100.000 de voturi
2. Aş vrea să pun accentul în mod special pe partea economică a programului de guvernare al PNL, care se concentrează pe susţinerea capitalului autohton. Susţin necesitatea unor măsuri axate pe dezvoltare şi predictibilitate. Investitorii iau decizia de a înfiinţa o afacere în funcţie de câţiva factori: fiscalitate, infrastructură şi resurse de care dispun. De aceea este nevoie de un sistem fiscal care să încurajeze investiţiile, unul simplu, care să nu ofere motive pentru comiterea evaziunii fiscale. Alături de colegii mei parlamentari voi milita pentru dezvoltarea infrastructurii în judeţul Neamţ, zona Moldovei, iar în ceea ce priveşte resursele voi continua să mă asigur că va fi introdus sistemul dual de educaţie în cât mai multe şcoli din judeţul Neamţ.
3. Dacă ne aducem aminte bine, sistemul de vot uninominal a cauzat o serie de anomalii. Au fost cazuri când au intrat în Parlament candidaţi de pe locul 2 şi 3, nu cel care fusese votat de cei mai mulţi cetăţeni. Deci partea cu reprezentativitatea a avut de suferit. De aceea a fost nevoie de modificarea legislaţiei electorale. Votul pe liste este oportunitatea de a profesionaliza Parlamentul, de a le permite profesioniştilor să aibă o şansă de a schimba lucrurile.









