Încep lucrările de la Oncologia SJU Piatra-Neamţ, investiţie de 20 milioane lei
Poliţiştii rutieri au finalizat cercetarea prealabilă de la locului accidentului din zona 1 Mai – Piatra Neamţ.
La volanul autoturismului se afla un şofer în vârstă de 80 ani care a decedat.
„La data de 2 noiembrie a.c., în jurul orei 10.30, polițiștii Biroului Rutier Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană se află inconștientă, într-un autoturism, în zona 1 Mai, din municipiul Piatra Neamț. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în autoturism se afla un conducător auto, în vârstă de 80 ani, din Piatra Neamț. Autoturismul ar fi intrat în coliziune cu alte două autoturisme, parcate regulamentar. Echipajul medical deplasat la fața locului a constatat decesul bărbatului în urma unui posibil stop cardio-respirator. În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime”, a declarat subinspectorul Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul.









