ISSN 2457 - 3973

Nou dosar penal de vaccinări „la chiuvetă” în Neamț. Zecii de mii de euro găsiți la percheziții. (foto/video)

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, au efectuat marți (22 martie) 24 de percheziții domiciliare, în județele Neamț, Iași și Bacău, în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de corupție și fals.

„Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie 2021 – martie 2022, mai multe persoane, din județele Neamț, Iași și Bacău, ar fi eliberat, în mod ilegal, certificate de vaccinare, care să ateste vaccinarea anti-Covid-19. În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă care privesc posibila activitate infracțională a persoanelor vizate de anchetă, obiecte, înscrisuri și date informatice, precum și aproximativ 57.000 de euro și 22.000 de lei. 14 persoane au fost conduse la sediul poliției, în vederea audierii”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

În activități, au fost angrenați polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, polițiști din cadrul Poliției municipiului Roman, secțiilor de poliție rurală Sagna și Oniceni, polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Bacău și Iași și specialiști din cadrul Direcției Generale Anticorupție Neamț.

Articolul anterior

Prefectul Adrian Niţă, în sprijinul celor 100 familii din Piatra-Neamţ rămase fără gaz metan

Articolul următor

În trei săptămâni se va deschide Complexul de Servicii pentru Persoane cu Dizabilități din Roman (video)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.