ISSN 2457 - 3973

Nu mai daţi bani la cerşetorii din Piatra Neamţ!

Am primit pe adresa redacţiei un comunicat de presă al Poliţiei Locale Piatra Neamţ prin care suntem informaţi despre o acţiune de combatere a cerşetoriei în oraş. Rezultatele acţiunii, în cifre, arată ceea ce pietrenii ştiu de mult: oraşul este plin de cerşetori, cei mai mulţi dintre ei ”de import”.

Indiferent de acţiunile pe care Poliţia Locală le va desfăşura în continuare pentru combaterea cerşetoriei, primii care pot stârpi acest fenomen sunt chiar locuitorii municipiului Piatra Neamţ! Cum? Foarte simplu: nu mai daţi bani cerşetorilor! Altfel, fenomenul se va perpetua şi chiar va lua amploare!

Pe de altă parte, lipsa unei legi prin care minorii neglijaţi de părinţi, trimişi la cerşit sau, mai grav, cei care comit tâlhării şi furturi, să fie instituţionalizaţi în centre de specialitate, va face ca numărul infracţiunilor comise de aceştia să crească!

Iată şi comunicatul de presă al Poliţiei Locale Piatra Neamţ:

Avand in vedere cresterea numarului de persoane care apeleaza la mila trecatorilor, cat si a celor care comit fapte antisociale, pentru prevenirea si combaterea acestora si mentinerea unui climat civic de ordine si liniste publica pe raza municipiului, Politia Locala Piatra-Neamt a organizat si executat o actiune in data de 10.08.2016, intre orele 07.00-22.00, ocazie cu care s-a actionat in zona principalelor centre comerciale si piete, constatandu-se urmatoarele:

  • Au fost legitimate un numar de 50 persoane si au fost aplicate un numar de 31 de sanctiuni contraventionale, in valoare de 3.910 lei, la:

            – Legea 61/1991 R, privind incalcarea normelor de convietuire sociala = 18,  pentru:

            – cersetorie = 11;

           – neluarea masurilor de supraveghere a minorilor de catre parinti = 7;

           – OUG 97/2005, privind actele de identitate = 2;

          – HCL 7/2010, privind normele de gospodarire, intretinere, curatenie si estetica in municipiu = 2;

          – altele = 9.

Au fost depistati un numar de 7 minori care apelau la mila cetatenilor sau vagabondau pe raza municipiului, fiind neglijati si nesupravegheati de catre parinti, drept pentru care 4 minori (2 din com. Razboieni si 2 din com. Girov, jud. Neamt) au fost condusi si predati la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Neamt in vederea luarii masurilor ce se impun, iar ceilalti 3 minori, domiciliati in P.Neamt, au fost incredintati familiilor.

Parintii acestora au fost sanctionati contraventional pentru neluarea masurilor de supraveghere a minorilor in varsta de pana la 16 ani pentru a-i impiedica de la fapte de vagabondaj si cersetorie. Numarul actiunilor ce se vor organiza si executa va fi in crestere, avand in vedere si afluxul mare de persoane ce se vor afla pe raza municipiului P.Neamt in perioada urmatoare.

Articolul anterior

Adevărul despre Spitalul Județean spus de dr. Juncu: ”Afară e vopsit gardul și înăuntru e leopardul”

Articolul următor

Pompierii ISU Neamţ au intervenit miercuri la 3 incendii şi un accident rutier

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *