O femeie și un bebeluș de 9 luni, accidentați de un șofer fugar, la Bicaz

O femeie în vârstă de 47 ani și un bebeluș în vârstă de 9 luni au fost accidentați, în orașul Bicaz, de o autoutilitară al cărei șofer a fugit de la fața locului.

„În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce o femeie în vârstă de 47 de ani se deplasa împreună cu un minor, în vârstă de 9 luni, pe partea carosabilă de pe strada Piatra Corbului, ar fi fost acroșați de o autoutilitară, care și-ar fi continuat deplasarea”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, agentul principal Andreea Atomei.

Polițiștii au identificat și depistat șoferul fugar, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Bicaz.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârsirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Articolul Anterior

Primarul Andrei Carabelea a semnat contractele pentru mobilerul școlar

Articolul Urmator

Un tânăr de 22 ani a murit după ce sâmbătă s-a răsturnat cu maşina pe un drum din Neamţ

Spune-ti opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite